Sambata, 16 12 2017
Dumitru Oprea: „PSD-ALDE schimbă principiile de funcționare ale statului român. Următoarele săptămâni sunt cruciale”

Dumitru Oprea: „PSD-ALDE schimbă principiile de funcționare ale statului român. Următoarele săptămâni sunt cruciale”

Dumitru Oprea: „Cleptocraţia PSD-ALDE dă bătălia finală pentru deraierea României de la principiile statului de drept"

 
Într-o declaraţie politică, prezentată miercuri, 6 decembrie 2017, în plenul Camerei Deputaţilor, deputatul PNL Dumitru Oprea atrage atenţia asupra faptului că lupta care se dă în acest zile în Parlament pe legile justiţiei are ramificaţii mult mai profunde şi va determina viitorul României pentru mulţi ani de-acum înainte. În fapt, dorinţa coaliţiei de la putere este aceea de a transforma, în mod esenţial, principiile de funcţionare ale statului şi deraierea ţării noastre de la principiile statului de drept. „Lupta nu este nici pierdută, dar nici uşor de câştigat! Urmează zile, săptămâni şi luni cruciale pentru viitorul nostru ca naţiune, iar Partidul Naţional Liberal şi-a asumat şi a demonstrat că îmbrăţişează valorile democraţiei liberale, ale pieţei libere, că susţine independenţa justiţiei, a presei şi pune libertatea de conştiinţă şi exprimare deasupra oricărei îndoieli".

Redăm integral declaraţia prezentată în plenul Camerei Deputaţilor:


„În ciuda disputelor politice violente, România a reuşit în istoria recentă să se dezvolte, deoarece a beneficiat de consensul aproape unanim al partidelor politice. Mai mult,consensul nu a fost niciodată subiect de dispută atunci când a vizat strategia de politica externă: pro Europa și pro America. Țara noastră, care se pregătește să își serbeze, în 2018, Centenarul, iar în 2019 să preia președinția Consiliului Uniunii Europene, a dat dovadă că poate fi un actor corect pentru piața unică și că are determinarea de a institui și păstra valorile statului de drept, ale democrației liberale.

Anii '90 și începutul anilor 2000 ne-au găsit uniţi în dorinţa de a accede, ca membri cu drepturi depline, la Uniunea Europeană şi NATO. Tratatele au fost ratificate în Parlament cu largul acord al tuturor formaţiunilor politice şi au beneficiat, din plin, de susţinerea populară. Cu prilejul Centenarului, ne-am fi putut legitima ca naţiune cu o nouă generaţie de conducători. Generație care, dincolo de defectele şi opintelile specifice perioadei postdecembriste, a reuşit, la nivelul idealurilor, să-şi onoreze eroii care au înfăptuit Unirea Mică, de la 1859, şi Marea Unire, de la 1918.

Având în vedere toate aceste lucruri, astăzi, din păcate, suntem amenințați de acţiunile politice ale actualei puteri. Reprezentanții coaliției dezastruoase PSD-ALDE au călcat în picioare consensul politic pro-european şi pro-american şi au decis, fără a cere un mandat popular, deraierea României spre un stat iliberal, total opus celor mai importante idealuri deopotrivă ale forţelor de dreapta şi de stânga, de după 1989. 

Ziua Naţională ne-a găsit, în 2017, într-o situaţie de neimaginat cu un an în urmă! Trăim într-un tablou în care mai-marii zilei au constituit o cleptocraţie gata să sacrifice 27 de ani de evoluţie economică şi socială doar pentru a-şi salva propria piele de problemele penale. Asistăm uluiţi cum cleptocraţii din vârful PSD-ALDE atacă multinaţionalele, transformă proprietarii de afaceri în duşmani ai poporului, se războiesc cu sindicatele, vechii lor aliaţi de nădejde, inventează duşmani imaginari împotriva cărora construiesc o propagandă pestilenţială. Aceeaşi cleptocraţie rupe toate punţile de dialog cu partenerul nostru strategic, Statele Unite ale Americii, şi arată spre Bruxelles ca spre un inamic, nu un sfătuitor şi un prieten.

Câțiva politruci, care au pus stăpânire pe frâiele executive şi legislative ale statului român, vor să pună mâna pe toată puterea, inclusiv să subordoneze politic procuratura şi instanţele de judecată. Putere absolută şi propagandă deşănţată! Sunt cele două arme pe care PSD-ALDE ar dori să le folosească împotriva propriului popor!

Însă cleptocraţii de azi au uitat să ia în calcul faptul că românii au avut timp suficient, în 27 de ani, să simtă gustul libertăţii şi al traiului într-un stat de drept. Căci statul paralel, pe care gaşca Dragnea-Tăriceanu îl propovăduieşte, nu înseamnă altceva decât statul de drept! Generaţiile născute după 1989 ajung astăzi la maturitate. Sunt oamenii care au deprins libertatea şi au trăit în acord cu valorile occidentului, iar ei nu mai pot fi manipulaţi şi nici conduşi prin propagandă. Sunt acei români pe care îi vedem protestând în pieţele publice ale oraşelor noastre sau în diaspora, care şi-au asumat rezistenţa civică împotriva conducătorilor de azi.

Lupta nu este nici pierdută, dar nici uşor de câştigat! Urmează zile, săptămâni şi luni cruciale pentru viitorul nostru ca naţiune, iar Partidul Naţional Liberal şi-a asumat şi a demonstrat că îmbrăţişează valorile democraţiei liberale, ale pieţei libere, că susţine independenţa justiţiei, a presei şi pune libertatea de conştiinţă şi exprimare deasupra oricărei îndoieli."
Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top