Joi, 20 09 2018
Marius Bodea: Șeful PSD Iași, Domnul Maricel Popa, dă sens complet expresiei „a bate câmpii”!

Marius Bodea: Șeful PSD Iași, Domnul Maricel Popa, dă sens complet expresiei „a bate câmpii”!

Deputatul liberal Marius Bodea se arată surprins de declarațiile liderului PSD Iași Maricel Popa conform cărora primarul Mihai Chirica a purtat negocieri pentri intrarea în PNL.

 

„Am luat act, cu neplăcută surprindere, de declarațiile domnului Maricel Popa, președintele PSD Iași, care a prezentat opiniei publice că motivele excluderii din PSD Iași a domnului Chirica, ar fi negocierile avute de acesta pentru înscrierea în alte partide, făcând referire la Partidul Național Liberal.

Consider aceste declarații ca fiind aberante, fără suport în realitate, ce vin să mascheze neputința ambilor pseudo-lideri PSD de la Iași, domnul Chirica și domnul Popa, de a genera plus valoare comunității ce o administrează.

Amintesc că Iașul este realmente ignorat când vorbim de alocări de la bugetul de stat pentru infrastructura de transport, ca Municipiul Iași a primit sume mai mici prin PNDL și față de comune modeste ale Moldovei, și în general, au reușit împreună contraperformanța de ne izola inclusiv la nivel de percepție favorabilă asupra potențialului nostru local.

În ceea ce privește alegația legată de negocierile domnului Chirica cu PNL Iași, îl asigur pe domnul Popa că acestea nu au suport, PNL Iași neputând accepta nici măcar discuții informale pe acest subiect, întrucât criteriile de admitere în PNL a unui nou membru, mai ales a unei persoane ce ocupă o asemenea demnitate publică, prevăd minimal dovedirea integrității morale, doctrinare și profesionale a celui în cauză.

Și cred că aici, eu și domnul Popa, avem un numitor comun, poate singurul, anume că  ambii știm bine că domnul Chirica nu poate face dovada niciunui criteriu dintre cele amintite mai sus.

Opoziția liberală la abuzurile primarului de Iași este una sinceră, necesară și temeinic susținută cu documente, domnul Chirica dovedind în nenumărate rânduri că este lipsit de viziune, captiv unor grupuri suspecte de interese, aplecat mai degrabă spre mărunțișuri edilitare ce oricum sunt in fișele de post ale subordonaților din Primăria Iași.

Drept urmare, îl invit pe Domnul Popa să reevalueze situația colegului său, eliminând din povestea excluderii sale această inepție cu trecerea la PNL și să îl reprimească înapoi în PSD, cu scuzele de rigoare.

PNL Iași are de demonstrat primordial că are soluțiile unei bune guvernări locale, că este in antiteză complet chiar cu relele practici ale conducerii actuale ale Primăriei Iași și, nu în ultimul rând, că a înteles că în politică, aceste compromisuri transpartinice cu PSD, cu membrii ai acestui partid, sunt devastatoare pe termen mediu si lung”, arată deputatul PNL Marius Bodea într-un comunicat de presă.

Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Clipul zilei

Go to top