fbpx
 
Mihai Chirica: Dragnea a convocat de frică congresul extraordinar al PSD

Mihai Chirica: Dragnea a convocat de frică congresul extraordinar al PSD


Imaginea liderului PSD Liviu Dragnea se depreciază foarte mult în interiorul partidului şi începe să îi fie frică că îşi pierde sprijinul, a opinat primarul Mihai Chirica.

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a convocat "de frică" congresul extraordinar al partidului pe 10 martie, a declarat vineri, după ce a participat alături de alţi primari la o întâlnire de lucru cu premierul, edilul din Iaşi, Mihai Chirica.

„De frică. Se depreciază foarte mult imaginea dumnealui în interiorul partidului şi începe să îi fie frică că îşi pierde sprijinul. Cei care se duc acolo se duc să voteze dinainte fiind ştiut rezultatul. Deci nu cred că va avea probleme (Dragnea - n.r.), dar (...) n-a dispărut problema. Deci problema deprecierii credibilităţii domniei sale în partid va continua să fie principala lui problemă", a declarat Mihai Chirica, citat de Agerpres.

Potrivit primarului, care a fost exclus din PSD în urma atacurilor sale repetate la adresa lui Dragnea, trebuie făcute schimbări în conducerea partidului.

„Va trebui să se plece de sus în jos, astfel încât lucrurile să poată intra pe un făgaş cât se poate de normal. Eu nu am auzit niciodată de asemenea atitudini în PSD. Am stat la aceeaşi masă şi cu domnul Ponta şi cu domnul Geoană. A trecut partidul printr-o situaţie extremă din punct de vedere al credibilităţii şi al modalităţii în care este condus şi asta se va vedea la viitoarele alegeri", a declarat Chirica.

În opinia edilului, schimbările de Guvern din ultimul an au fost negative pentru ţară: „Cele două schimbări au fost foarte negative, dar nu pentru partid, ci pentru ţară. Ele nu au venit decât să întărească modalitatea de conducere a preşedintelui Dragnea".

În acelaşi timp, Mihai Chirica a reiterat faptul că va ataca în instanţă decizia de excludere a sa din PSD.

„Nu este o măsură democratică a Partidului Social Democrat. Vizează, de fapt, o slăbire clară a democraţiei în interiorul partidului. Vreau să creez o breşă în ceea ce priveşte continuarea acestor acte abuzive, în sensul că vreau să demonstrez în instanţă că se poate elimina un membru de partid, dar urmărind o procedură pe care tot tu ai aprobat-o prin statutul partidului", a afirmat primarul, citat de Epoch Times.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30