Luni, 20 08 2018
Încă un scandal imobiliar cu Chirica și Asimionesei: liberalul Marius Bodea descoperă falsuri grosolane la un nou bloc din Copou

Încă un scandal imobiliar cu Chirica și Asimionesei: liberalul Marius Bodea descoperă falsuri grosolane la un nou bloc din Copou

„Deși nu a trecut mult timp de la afacerea cu iz penal, prin care administrația Mihai Chirica a concesionat în cel mai păgubos mod cu putință un teren extrem de valoros al ieșenilor, situat în Sărărie nr. 202, către protectorii săi media, familia Asimionesei, cei ce controlează publicația Bună Ziua Iași, astăzi avem dovada unui nou fals grosolan”, arată deputatul Marius Bodea într-un comunicat de presă.

„Implicarea conducerii primăriei orașului nostru în afaceri penale, ce reliefează acțiuni de falsificare de documente urbanistice, amenințări la adresa ieșenilor din vecinătățile viitoarelor construcții, distrugerea de spații verzi aparținând ieșenilor pentru rezolvarea problemelor personale ale diverșilor samsari imobiliari, ne arată că Iașul, în pofida istoriei sale bogate, a ajuns să fie un ținut al prădătorilor imobiliari, unde definiția haosului urbanistic generalizat își găsește cel mai bine locul.

Conducerea primăriei pregătește introducerea pe ordinea de zi a Consiliului Local, aprobarea unui PUZ, elaborat și aprobat în Comisia de urbanism cu gravă neglijență, mai corect spus cu complicitatea celor ce și-au dat acordul. Ținând cont că beneficiarul PUZ-ului este un individ controversat, aflat în siajul personal al Primarului Municipiului Iași, proprietar al unui ziar local a cărui administrație și acționari au fost condamnați definitiv pentru șantaj prin presă, într-un dosar instrumentat de DNA Iași, abaterile legale sunt fără echivoc premeditate.

Astfel, la elaborarea PUZ Iași, Str. Titu Maiorescu nr. 16, nr cadastral 124201, loc situat mai sus de Liceul Costache Negruzzi, beneficiarul documentului, domnul Asimionesei Claudiu, apropiat al Primarului Iașului, domnul Chirica Mihai, prezintă în fals că deține drumuri de servitute, pentru construcția unui bloc mamut într-o zonă de case, deși atât realitatea din teren, cât și documente publice aflate pe portalul instanțelor de judecată indică contrariul.

În sedința Comisiei de Urbanism din data de 27 martie 2018, cu sprijinul membrilor apropiați Primarului Mihai Chirica, se aprobă și poziția 5, PUZ pentru Asimionesei Claudiu. Planșa depusă de acesta, prin care declară că deține un drum de servitute de 7m + 1 m trotuar, precum și un alt potențial acces către blocul ce urmează să îl contruiască este un fals grosolan. Acesta practic jefuiește scriptic proprietatea altor persoane, cu care s-a judecat în instanță pe aceste spețe dar a pierdut, și convinge “abilii” membri ai comisiei de urbanism că se află în legalitate. Este de neacceptat ca un membru al comisiei de urbanism să nu ceara documente probatorii pentru suprafețele pe care beneficiarul PUZ-ului le declară în proprietate sau folosință.

Pentru a ascunde opiniei publice acest caz revoltator, ce putea fi documentat și de către mass-media ieșeană sau alte instituții ale statutului, la publicarea minutei acelei sedințe de comisie de urbanism pe site-ul Primăriei Iași este omisă și poziția cu aprobarea PUZ pentru beneficiarul Asimionesei Claudiu, documentul neredând fidel conținutul ciornei de sedință din data de 27.03.2018.

După deschiderea de multiple acțiuni în instanță de către beneficiarul PUZ-ului, Asimionesei Claudiu, împotriva vecinilor săi, plimbarea acestora prin sălile de judecată, folosirea instituțiilor de control împotriva unor ieșeni ce au avut doar neșansa să locuiască într-o zonă unde a pus ochii și persoana în cauză, după ce până și instanțele de judecată au respins solicitările samsarului imobiliar, ieșenii din zonă se trezesc că Primaria Iași devine complice la aceste fărădelegi.

Dincolo de gravitatea aprobării în sine a construcției unui bloc cu 5 niveluri la câțiva metri de casele vechi din zonă, ansamblul de falsuri și omisiuni sunt revoltătoare, în condițiile în care tot mai mulți ieșeni protestează împotriva acestui flagel scăpat de sub control.

Amenințările la adresa vecinilor ce au refuzat să își dea acordul pentru o asemenea anomalie urbanistică, refuzul proprietarilor pentru a preda teren pentru ca Asimionesei să își facă servitute, prezența personală în zonă a primarului Mihai Chirica în toamna anului trecut, alături de beneficiarul PUZ-ului, pentru găsirea unor soluții la problemele acestuia și nu ale locuitorilor lezați din zonă, ne arată că lucrurile sunt scăpate de sub control și Primarul Iașului și-a pierdut definitiv busola.

Faptul că la dosarul în cauză nu există niciun acord al vecinilor, așa cum a prevăzut Certificatul de Urbanism, că nu există nicun studiu de însorire, că viitoarea construcție se ridică la 1 m față de locuința existentă a unui locatar al zonei, sunt alte motive de respingere a acestei documentații.

În atare condiții, îi solicit domnului Mihai Chirica următoarele lucruri, în acord cu legea română:

  • Retragerea oricărui proiect de HCL cu privire la aprobarea PUZ nr. cadastral 124207;
  • Sesizarea organelor de cercetare penală pentru sancționarea falsurilor depuse la dosarul PUZ-ului în cauză și a conduitei celor ce au acționat cu vădită neglijență, în caz contrar dovedindu-și implicit complicitatea;
  • Sancționarea funcționarilor Primăriei Iași care au omis publicarea pe site-ul instituției fix a acestui PUZ suspect;
  • Dispunerea unei vaste anchete asupra modului de funcționare a Comisiei de Urbanism din Primăria Municipiului Iași și reverificarea tuturor dosarelor de aprobare PUZ, începând cu data de la care domnia sa a preluat funcția de primar, incluzând și perioada de interimar;
  • Oprirea oricăror schimburi de terenuri între Municipalitate și diverși samsari/dezvoltatori imobiliari și conservarea tuturor spațiilor verzi existente ale Iașului;

Domnule Primar, nu încălzește pe nimeni acum că vă rățoiți, evident de fațadă, împotriva celor ce au mutilat fața orașului. Le-ați dat acele aprobări de mutilare. Încetați să vă mai comportați ca un prizonier al unor afaceri suspecte.

Dacă vreți să intrați în istorie cu ceva serios, faceți ca Primaria Iași să devină un investitor imobiliar, cumpărând an de an terenuri private pe care să puteți desfășura proiecte ample pentru ieșeni. Nu schimburile de terenuri suspecte sunt soluția, ci investițiile imobiliare ale Primăriei. Dacă tot vă plimbați prin țări străine, luați exemplul orașelor mari care au recuperat de la privați terenurile centrale sau din zonele aglomerate și au facilitat extinderea urbană a orașului în zonele periferice și dincolo de ele”, afirmă deputatul Marius Bodea, președintele Biroului Politic Local al PNL Iași.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Go to top