Duminica, 27 05 2018
Marius Bodea: PNL Iași se opune distrugerii spațiului verde din Parcul Elena Doamna, din fața fostului sediu al Universității Petre Andrei

Marius Bodea: PNL Iași se opune distrugerii spațiului verde din Parcul Elena Doamna, din fața fostului sediu al Universității Petre Andrei

„În primul rând, Iașul este deficitar la spații verzi. Iașul are, în varianta optimistă, 10 mp de spațiu verde pentru fiecare ieșean în zonele cu densitate mare a populație. Este o situație alarmantă, în condițiile în condițiile în care legea naţională prevede minimum 20 mp/locuitor, directivele europene 26 mp/locuitor, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii 50 mp/locuitor”, arată deputatul liberal Marius Bodea într-un comunicat de presă.

„Din punct de vedere economic, este o tranzacție păguboasă pentru oraș. Terenul aflat în proprietratea Primăriei din strada Zimbrului (în spatele facultăţilor UTI), de 5.570 mp, a fost subevaluat în mod grosonal la 231 euro/mp, în condiţiile în care, în vecinătatea sa, există un alt teren ce a fost evaluat la un preţ de cel puţin două ori mai mare. Mai mult decât atât, tot în această zonă, tranzacţiile dintre privaţi au relevat preţuri ce ating şi 1000 euro/mp.  Astfel, bugetul Iașului este prejudiciat cu cel puţin 1.5 milioane euro.

Din punct de vedere al transparenței decizionale, această tranzacție, care are un impact major asupra comunității, nu a fost suficient de bine dezbătută în spațiul public, astfel încât să existe un consens larg în privința acceptării.

La sfârșitul lunii martie, în cadrul ședinței ordinare de CL, aleșii locali PNL Iași au solicitat retragerea acestui proiect de pe ordinea de zi pentru că nu am fost de acord cu propunerea Executivului Primăriei. Primarul Chirica a achiesat la propunerea noastră. Din păcate, proiectul propus pentru această ședință are aceeași formă și conținut, ceea ce este inacceptabil”, arată deputatul Marius Bodea, președintele Biroului Politic Local al PNL Iași.

Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Clipul zilei

Go to top