fbpx
 
Deputatul Camelia Gavrilă subliniază importanța programelor de susținere și  acordarea de credite avantajoase pentru studenți

Deputatul Camelia Gavrilă subliniază importanța programelor de susținere și acordarea de credite avantajoase pentru studenți


Prof. dr. Camelia Gavrilă, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, a adus în atenţia Parlamentului importanța majoră a programelor de susținere și creditare avantajoase pentru studenți care reprezintă o soluție pentru un parcurs universitar de succes.

 

„În contextul socio-economic prezent observăm o atenție sporită acordată facilitaților și  serviciilor oferite învățământului superior românesc și, implicit, studenților din România, dar cu toate acestea suntem încă departe de dezideratul unei educații fără abandon universitar, cu acces egal pentru absolvenții de învățământ liceal spre studii la facultăți solicitate și marcate de o competiție consistentă, la universități bine cotate. De asemenea, observăm nevoia unor programe și burse care să acopere integral cheltuielile de subzistență ale studentului, dar și pentru pregătirea profesională, pentru achiziții culturale și cognitive (cărți, softuri, participare la evenimente științifice și culturale etc.). În aceeași măsură, se impune existența unui fond financiar dedicat programelor de cercetare în cadrul anilor de studiu academic și participării tinerilor la activități științifice, culturale, de formare la nivel național și internațional .”

Deputatul PSD , Camelia Gavrilă, atrage atenția asupra nevoii de diversificare și de completare a programelor de susținere a studenților, cât și inițierea și susținerea unui program de acordare de credite bancare studenților, la cerere, pentru acoperirea taxelor de studii și pentru alte cheltuieli legate de desfășurarea studiilor, participarea la cursuri, conferințe, seminarii naționale și internaționale, în domeniul de pregătire.

„Programul de credite pentru studenți ar trebui să vizeze stimularea formarii forței de muncă înalt calificate, încurajarea tinerilor de a alege universități și programe de studii potrivite aptitudinilor și nivelului lor de pregătire, dincolo de costuri, distanțe, cheltuieli de întreținere, dar și facilitarea tranziției de la mediul universitar spre locul de muncă. Astfel, prin aceste credite, statul ar putea sprijini participarea studenților la programe interesante, complexe de studiu, de cercetare și  de formare profesională și ar putea stimula investiția în dezvoltarea individuală pe termen mediu și lung”, a declarat prof. dr. Camelia Gavrilă, deputat PSD Iași.

La nivel european, potrivit datelor furnizate de UNESCO Higher Education Statistics, în ultimii 2 ani, numărul tinerilor din România care aleg programe de studiu în străinătate a crescut cu șase procente. Începând cu anul academic 2017, peste 35.000 de români au statut de studenţi internaţionali, 90% dintre ei fiind înscrişi la universităţi din Europa. Dincolo de opțiunea pentru universități clasate în topuri internaționale, dincolo de oportunitățile de angajare și evoluție profesională, un motiv care determină exodul studenților l-ar putea constitui faptul că sistemul academic din străinătate oferă surse de finanţare sau împrumuturi guvernamentale, care să acopere o parte din cheltuieli sau taxa de şcolarizare la universitățile prestigioase.

În anul 2017, studiile sociologice arată faptul că, în medie, unul din trei studenți renunță la universitate, după înmatriculare. Cauzele abandonului universitar sunt multiple, dar pe primul loc se menționează lipsa banilor, urmată de inexistența sau insuficiența programelor de consiliere în carieră în anii de liceu, aspect ce duce la alegerea unor domenii și trasee neatractive, depărtate de vocația studentului, după cum  standardele prea ridicate ale universităților, nivelul științific greu accesibil pentru unii studenți creează dificultăți de adoptare și parcurgere a programului de studii.

Pe lângă aspectele prezentate anterior, deputatul ieșean, atrage atenția asupra completării și corecției necesare la nivel de legislație secundară, de exemplu necesitatea completării Ordinului nr. 3666/2012 privind aprobarea Codului drepturilor și obligațiilor studentului, cu un articol prin care studentul să aibă dreptul la această facilitate, dacă îndeplinește condițiile stabilite prin lege.  Înființarea Agenției de credite pentru studenți, completarea legislației subsecvente, preocuparea constantă a Partidului Social Democrat și a Guvernului României pentru susținerea și continuarea unui program de credite sub titlul sugestiv „Investește în Tine” reprezintă auspicii favorabile pentru concretizarea acestor idei, proiecte și demersuri propuse.

În concluzie, într-o societate a progresului, a evoluției tehnologice, a informatizării accentuate,  învățământul superior devine prioritar și o consecință logică de pregătire aprofundată, pe traseul educațional al unui tânăr. Dificultățile socio-economice cu care se confruntă elevii de liceu, selecția deficitară, fără o consiliere atentă la nivelul studiilor liceale, discrepanțele dintre mediul rural și cel urban, alegeri hazardate, arbitrare ale facultăților rămân motive întemeiate pentru necesitatea conturării unor strategii complexe, în vederea sprijinirii tinerilor pe drumul formării academice, iar transpunerea în practică a acestor demersuri, bazate pe strategii coerente și un cumul de măsuri de sprijin, finanțare, consiliere, ar alinia România la politicile europene în domeniu, ar fi încă o dovadă a preocupării autorităților pentru educația de calitate, echitabilă, modernă, compatibilă cu măsurile, evoluțiile și inovațiile în spirit european.

 

Mai multe informații regăsiți pe site-ul www.cameliagavrila.ro.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30