Miercuri, 18 07 2018
Președintele PNL Iași, Costel Alexe, pledează pentru Pădurile-parc, un balon de oxigen pentru un Iași poluat

Președintele PNL Iași, Costel Alexe, pledează pentru Pădurile-parc, un balon de oxigen pentru un Iași poluat

Deși atenția opiniei publice este captată de agresivitatea cu care alianța PSD-ALDE sfâșie codul penal în dorința obsesivă de a salva corupții, se întâmplă și lucruri pozitive în România.

Zilele acestea se află în dezbatere publică și a primit avizul favorabil al comisiilor de specialitate o inițiativă legislativă privind trecerea unor suprafețe de fond forestier din domeniul public al statului, al Romsilva, în domeniul public al unităților administrative teritoriale, cu mențiunea clară și fără interpretare că suprafețele nu pot fi trecute în domeniul privat, iar toate amenajările și lucrările viitoare sunt clar reglementate.

Este o măsură extrem de utilă atât pentru Romsilva, care nu mai are resursele financiare și materiale pentru a construi și întreține căi de acces, alei, instalații de iluminat, mobilier ușor în aceste păduri-parc, dar mai ales pentru primăriile și consiliile județene, care astfel își îmbunătățesc suprafața verde pe cap de locuitor și le oferă cetățenilor noi zone de agrement și petrecere a timpului liber.

De menționat că fiind în domeniul public al unităților administrativ teritoriale, aceste păduri parc pot fi amenajate cu fonduri europene și/sau guvernamentale.

Având în vedere că localitățile medii și mari sunt într-o continuă expansiune și de foarte multe ori spațiul verde a fost sacrificat pentru construcția de locuințe sau parcuri industriale, cred că această măsura este benefică pentru populație și reprezintă un adevărat plămân verde menit să echilibreze dezvoltarea imobiliară!

Această măsură ar aduce în zestrea ieșenilor aproximativ 160 hectare de spațiu verde și ar ajuta enorm un oraș sufocat de incompetența administrativă a primarului Mihai Chirica, cel care a girează tot haosul urbanistic din ultimii 15 ani și care este recunoscut în comunitatea ieșeană pentru rolul activ pe care l-a jucat în cele mai mari două dezastre ecologice care au lovit Iașul:

  • “Minunea de la Ciric”, un telescaun nefuncțional si neprofitabil,

amortizabil în 400 de ani, dar care a însemnat defrișarea unei suprafețe de 7 hectare de pădure

  • Tăierea celor 70 de tei de pe Bulevardul Ștefan cel Mare și înlocuirea acestora cu salcâmi japonezi, un veritabil kitchs

 

Deputat Costel Alexe,

Preşedinte PNL Iaşi

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Go to top