Marti, 20 11 2018
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA: „Niciodată înapoi în dictatură!"

Prof. univ. dr. Dumitru OPREA: „Niciodată înapoi în dictatură!"

România a traversat una dintre cele mai negre săptămâni din istoria sa democratică. Impunând o dictatură a majorității, sfidând orice norme parlamentare, PSD şi ALDE au trecut modificările Codului Penal, prin votul final, în dispreţul întregii opinii publice şi a tuturor partenerilor internaţionali.

Reacţiile aliaților noştri strategici de dezaprobare a acţiunii de abuzare a Codului Penal în favoarea infractorilor, în special a corupţilor, nu au întârziat să apară şi este de aşteptat ca acestea să crească în intensitate în zilele ce vor urma. Dacă Liviu Dragnea este un lider vremelnic, la capătul drumului său politic, prin condamnările și dosarele penale pe care le are, cei care au votat pentru corupție vor rămâne în istorie ca personaje aservite fărădelegilor.

Dictatura majorităţii nu înseamnă altceva decât o dictatură pură, instaurată pas cu pas. De un an şi jumătate, nu a trecut zi de guvernare sau de activitate parlamentară în care să nu se acționeze pentru revenirea României la situaţia dinainte de decembrie 1989.

În vreme ce o parte a politicienilor PSD şi ALDE au nostalgia unei ţări pe care o jefuiau și o jefuiesc după bunul plac şi a unei justiţii care răspundea la comanda politică, cei mai mulți dintre români îşi amintesc doar bezna, haosul şi o „luminiţă de la capătul tunelului“ care nu se mai ivea.

Dacă aritmetica parlamentară este simplă, iar ticăloşia poate fi votată controlând o majoritate la limită, nu la fel stau lucrurile în privinţa partenerilor noştri externi. Oricâte interese economice ar fi la mijloc, justiţia sub control politic înseamnă pentru investitori, instituțiile europene și internaționale furt macroeconomic, la vedere, fără nici o posibilitate de a fi stopat sau pedepsit. Și nu pot accepta manipularea hidoasă a coaliției PSD şi ALDE, care îşi pot imagina că pot prosti o ţară întreagă arătând că negrul e alb şi albul e negru!

 

Prof. univ. dr. Dumitru OPREA

Deputat PNL de Iași

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    

Clipul zilei

Go to top