Marius BODEA: „Când doi se bat al treilea pierde. Adică Iașul”

Marius BODEA: „Când doi se bat al treilea pierde. Adică Iașul”

Incidentul cotidian dintre Maricel Popa și Mihai Chirica, menit a ține ocupată agendă publică, e hilar și grotesc în același timp. Popa vorbește de preluarea unor drumuri județene, Chirica de protocol pe drumuri naționale. Galeriile aplaudă, urale, nimeni n-a înțeles nimic.

 

Primarul îi aruncă, grobian, și niște invective lui Popa, ca să se simtă bărbat. Un stil care a devenit dezgustător, e ca și cum ar cere să se bată în stradă și atunci îți vine să spui „hai s-o facem, pișpirelule, și gata". 

Micul conflict ascunde un fenomen mult mai important și foarte grav pentru ieșeni: orașul acesta nu și-a dorit niciodată ca Primăria și Consiliul Județean să fie în război. Nimeni nu i-a permis lui Chirica, imediat după alegerile din 2016, să bage în război cele mai importante două instituții din Iași. Acest primitivism administrativ are efecte uriașe asupra dezvoltării orașului, pe care ieșenii nu le percep în timp real. Conflictul 2016-2020 a adus pierderi pe care Chirica trebuie să și le asume: fonduri de dezvoltare, alocări directe ale ministerelor, parc tehnologic, sală polivalență, Centură, alte mari proiecte pentru care cei doi trebuiau să vorbească o singură limbă.

Nu e nimic amuzant în opăreala asta continuă a primarului și în retorica lui din ce în ce mai întortocheată și egomaniacă. Nu e deloc amuzant să punem Iașul în război pe o durată de 4 ani. Pentru ieșeni, acest lucru este inacceptabil pentru că nu de asta i-au pus acolo și pentru asta amândoi ar trebui concediați. 

Chirica e de 15 ani în Primăria Iași, iar Bd. Poitiers nu este preluat de municipiu tot de 15 ani. Hai să râdem, să fim sarcastici, să împroșcam cu invective, când de fapt sunteți niște inși iresponsabili, cu limbaj de golănași. Bd. Poitiers este o rușine a Iașului, într-o zonă economică efervescentă, în care funcționează depozite, fabrici mari, chiar și multinaționale, și toate varsă milioane de lei impozite la bugetul Iașului, iar Mihai Chirica nu mișcă un deget, dar în schimb se dă în spectacol cu poantele lui de curtea școlii.

Știți câți ani le-au trebuit Primăriei Iași și celei din Miroslava să ajungă la un acord pentru asfaltarea drumului Iași-Voinești, pe care s-au construit mii de case? Patru ani. Acesta e cheful și capacitatea de negociere a lui Mihai Chirica. Timp în care miilor de ieșeni care străbat această șosea le-au ieșit peri albi.

Acestea sunt lucrurile cu adevărat importante pentru ieșeni, anii pierduți cu niște proiecte simple, absolut banale, nu bășcălia continuă a unui pitic politic.

 

Președinte BPL PNL Iași,

Deputat PNL

Marius Bodea

                                                                  


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
Go to top