Vineri, 22 03 2019
Marius Bodea: Ieșenii mor din cauza poluării. Administrația locală este complet depășită de problemă

Marius Bodea: Ieșenii mor din cauza poluării. Administrația locală este complet depășită de problemă

Alexandru Muraru: Am luat decizia împreună cu colegii noștri din PNL de a transmite o scrisoare în limba engleză către peste 35 asociații evreiești din Europa și din America de Nord pentru a prezenta acțiunea barbară de demolare a Porții Monumentale de la intrarea în Cimitirul Evreiesc

Marius Bodea, deputat PNL, împreună cu Alexandru Muraru, prim-vicepreședinte PNL Iași, au susținut astăzi, o conferință de presă la sediul PNL Iași.Marius Bodea a prezentat evoluția numărului de depășiri la poluantul PM10 din ultimii 3 ani.

„Evoluția numărului de depășiri la poluantul PM10 este imaginea clară, nefardată, a neputinței actualei administrații PSD-ALDE-Chirica care, în afară de multă pălăvrăgeală, nu a facut nimic concret ca ieșenii să respire un aer mai curat. În Iași au fost 70 de depășiri în 2016, 183 de depășiri in 2017 si 279 de depășiri în 2018. Este un record negativ la nivelul întregii țări!”, a spus deputatul ieșean.

Deputatul liberal a amintit și consecinţele concrete pe care poluarea aerului le generează asupra sănătăţii oamenilor: bronşite acute şi cronice, crize de astm, boli cardiovasculare, alergii la polen, cancere pulmonare şi ale căilor respiratorii şi afecţiuni ale aparatului reproducător.

„Creşterea alarmantă a nivelului de poluare în ultimii ani se datorează, în mare parte, haosului urbanistic din oraş, implementării dezastruoase a sistemului de management al traficului, parcului auto poluant de la instituţiile din subordinea Primăriei şi salubrizarea rudimentară a străzilor de către societatea din subordinea Primăriei, în lipsa echipamentelor performante, traficului greu. Toate aceste cauze pentru nivelul ridicat de poluare tin de “fisa postului” primarului si Primariei Municipiului Iasi. Incompetenta si indolenta ne omoara. La propriu!”, a conchis Marius Bodea.

Alexandru Muraru, prim-vicepreședinte PNL Iași, a adus în discuție subiectul demolării porții Cimitirului Evreiesc.

„Cei de la Primărie mint că e vorba de o mutare, și nu de o demolare. Panoul de la acel șantier indică foarte clar că este vorba de demoarea acelei porți, nu de mutare. Toți specialiștii cu care am discutat în ultimii zile mi-au atras atenția că toată această acțiune a fost una premeditată, în sensul în care poarta putea fi protejată de o prevedere a Legii 222/2001, dacă Cimitirul  Evreiesc ar fi fost inclus în Lista Monumentelor Istorice, așa cum s-a întâmplat la Botoșani, Dorohoi sau Maramureș. Reacțiile Institutului Ellie Wiesel și a altor personalități intelectuale românești și din străinătate sunt grăitoare: această acțiune de demolare a fost un act de barbarism la adresa memoriei comunității evreiești și la adresa istoriei locale. Am luat decizia împreună cu colegii noștri din PNL de a transmite o scrisoare în limba engleză către 35 asociații evreiești din Europa și din America de Nord, înclusiv d-lui Andrew Baker, directorul Asociației Internaționale a Evreilor, pentru a prezenta această barbarie a administrației PSD-ALDE-Chirica”, a spus Alexandru Muraru.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Clipul zilei

Go to top