Joi, 20 06 2019
Promisiunile hazardate ale lui Vosganian: cale ferată, autostradă, drum expres, Centuri în toată Moldova. Cu Opera „s-a rezolvat”

Promisiunile hazardate ale lui Vosganian: cale ferată, autostradă, drum expres, Centuri în toată Moldova. Cu Opera „s-a rezolvat”

 Vicepreședintele ALDE, Varuja Vosganian, a vorbit vineri, la Iași, despre proiectele care vizează zona Moldovei în acest an.

Primul proiect acceptat este calea ferată rapidă București – Pașcani – Iași – Suceava, unde se va circula cu 160 de km/oră.

„Este un proiect la fel de important ca autostrada și va începe în acest an. Proiectul este în stadiul prefezabilității, dar până la jumătatea acestui an va intra în circuitul de licitare pentru studiul de fezabilitate. În cel mult trei-patru ani ar trebui să fie gata“, zice deputatul ieșean.

În ceea ce privește rețeaua rutieră, Vosganian a vorbit despre mai multe proiecte, aflate în diverse stadii.

„Un prim proiect vizează drumul cu regim de autostradă Ploiești – Suceava, care este împărțit în mai multe tronsoane. Sunt alocate câteva zeci de milioane de lei pentru acest proiect, care intră în studiul de fezabilitate. Acest proiect crează o verticală ce va lega Giurgiu de Suceava și rezolvă problema centurilor orașelor Buzău, Adjud, Roman și Pașcani. Anul acesta se vor finaliza cei 16 km ai centurii ocolitoare a Bacăului. A doua care ar trebui să se finalizeze este centura ocolitoare a Sucevei“, menționează Vosganian.

„Iași - Tg. Neamț, în execuție anul viitor“

În ceea ce privește autostrada care să lege Ungheni de vama Borș, vicepreședintele ALDE susține că lucrările ar trebui să înceapă anul viitor.

„Tronsonul Iași – Tg. Neamț are studiu de fezabilitate. La sfârșitul lunii februarie ar trebui dată o Hotărâre de Guvern cu indicatorii economici pentru proiect tehnic și execuții. În martie, ar trebui să înceapă procedura și să se finalizează până în iulie. Proiectul tehnic ar dura aproximativ un an. La jumătatea lui 2020, tronsonul Iași – Tg. Neamț ar trebui să intre în execuție. Dacă nu se va realiza în parteneriat public – privat, am primit garanții că va fi realizat cu bani de la buget“, zice Vosganian.

Pentru tronsonul Tg. Neamț - Tg. Mureș, Vosganian spune că au fost alocați 9 milioane lei pentru reactualizarea studiului de fezabilitate.

„La acest tronson sunt probleme pentru că acesta nu trebuie să traverseze zone de parc național, care au o legislație specifică“, adaugă Vosganian.

Potrivit deputatului ieșean, tronsoanele Tg. Mureș - Turda și Suplacu de Barcău – Borș ar trebui să fie deja gata când vor fi finalizate primele două și ar mai rămâne de terminat tronsonul Turda – Suplacul de Barcău.

„Se iau în discuții și variantele Bacău – Brașov și Suceava – Petea. Tronsonul Baia Mare – Petea este în lucru. Aceste variante vor fi luate în calcul în cazul în care sunt probleme cu primele tronsoane“, explică Vosganian.

Legătura Bucureștiului cu Republica Moldova

Un alt proiect prezentat de vicepreședintele ALDE este cel care ar urma să lege capitala de vama Albița.

„În studiul de prefezabilitate a intrat tronsonul Tișița – Albița, care ar putea fi un drum expres. Acesta ar urma să lege Bucureștiul de Chișinău“, precizează Vosganian.

Un alt tronson important pentru zona Moldovei este drumul expres Tg. Frumos – Botoșani, despre care Vosganian a menționat că are studiu de fezalibitate și că este în licitație. Acesta ar urma să intre în execuție în 2020.

Centura Iașului, la Sfântu’ Așteaptă

În ceea ce privește centura de nord a Iașului, Vosganian susține că nu există filă de buget, deși acolo ar trebui să fie viitorul Spital Regional.

„S-a vorbit de alocarea a 200.000 lei, dar e o variantă pe care nici nu vreau să o iau în calcul. Pentru centura de sud a Iașului este vorba despre trei tronsoane. Două au deja studiu de fezabilitate pentru o investiție de 450 milioane lei, dar trebuie refăcute. Varianta nord nu apare ca procedură, deși s-a vorbit despre Spitalul Regional de Urgență în acea zonă. Pentru varianta sud, s-a acceptat acordarea a 5 milioane de lei pentru studiul de fezabilitate. În a doua jumătate a anului sperăm să găsim finanțare pentru al doilea tronson“, menționează Vosganian.

Teren pentru Operă

În ceea ce privește investiția pentru Opera Iași, Vosganian susține că nu s-a putut face alocare bugetară deoarece nu s-a primit un teren de la Primăria Iași.

„Suntem la faza de corespondență cu Primăria Iași și Ministerul Culturii. Terenul ar trebui să fie în proprietatea Ministerului“, menționează Vosganian.

Viceprimarul Radu Botez spune că Primăria Iași va ceda terenul de 10.000 metri pătrați, situat între fostul sediu al „Petre Andrei“ și Hotelul Europa.

În ceea ce privește Spitalul Regional, Vosganian zice că acesta nu poate fi finanțat de la bugetul de stat pentru că are ca procedură finanțare europeană.

„Când vor începe lucrările propriu-zise, dacă nu va ajunge finanțarea europeană, va fi implicat și bugetul statului“, conchide Vosganian.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
Go to top