Nerăbdători să aprobe documentele, parlamentarii le-au cerut miniștrilor să fie conciși și i-au repezit dacă au exagerat cu detaliile. Iar opoziția a acuzat puterea că i-ar fi plagiat din amendamente, așa că s-a ajuns în scurt timp la ceartă. Membrii comisiilor au dezbătut, în noaptea de marţi spre miercuri, documentul pe articole şi anexe. Astfel, pe cele 72 de articole ale documentului au fost aprobate 6 amendamente.
În acelaşi timp, anexele 4 - 10 au fost avizate pozitiv cu majoritate de voturi. De asemenea, la anexa 6 un număr de două amendamente nu a trecut de votul parlamentarilor, iar la anexa 7 un amendament a fost amendat de către membrii celor două comisii, iar un altul care vizează alocarea sumei de aproximativ 23 de milioane de lei pentru Aeroportul Braşov a fost avizat favorabil. Pe de altă parte la proiectul de buget al MFP - acţiuni generale a fost respins un amendament de alocare a 6 milioane de lei pentru Primăria Sibiu, în vederea organizării Summit-ului de la Sibiu din luna martie a acestui an. În plus, la titlul 51 s-a votat o scădere a bugetului de 175,721 milioane de lei. Potrivit Agerpres, noul proiect al Legii bugetului, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), prevede un deficit al bugetului de stat de circa 36,157 miliarde lei, cu 1,3 miliarde lei mai mare faţă de cel din varianta anterioară, de 34,857 miliarde lei. În a doua parte a dezbaterilor a fost prezent şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.