fbpx
 
Parlamentul a modificat legea plafoanelor, pentru a finanţa majorarea alocaţiilor pentru copii

Parlamentul a modificat legea plafoanelor, pentru a finanţa majorarea alocaţiilor pentru copii


Camera Deputaţilor a votat, vineri, la prima oră a dimineţii, într-o şedinţă de plen anunţată pe ultima sută de metri, legea privind plafoanele la bugetul de stat, pentru a introduce finanţarea majorării alocaţiilor pentru copii, aşa cum s-a votat în plenul comun, în urmă cu o zi. 

UPDATE ora 10.10. Plenul Camerei Deputaţilor a votat legea plafoanelor, cu 189 de voturi pentru. Comisia de buget finanţe s-a reunit, vineri, de la ora 8.00 dimineaţa, pentru  a vota modificare legii plafoanelor, astfel încât să se introducă amendamentul cu suma de 2,9 milioarde de lei, pentru majorarea alocaţiilor de stat pentru copii. Amendamentul PNL, votat, în mod surprinzător, joi, la dezbaterea bugetului pe 2019, a provocat scandal în Parlament. Puterea i-a acuzat pe liberali că au propus o prevedere care nu se poate aplica, pentru că nu are sursă de finanţare, astfel că Liviu Dragnea a propus un amendament prin care să se majoreze deficitul la 2,76 % din PIB, în 2019. În dezbaterile din comisia de buget-finanţe, Varujan Vosganian, de la ALDE, s-a arătat deranjat de faptul că liberalii nu sunt de acord cu modificare legii plafoanelor. „Ştiind că deficitul ar fi crescut, după amendamentul ăsta,  mi se pare halucinant, să propui un amendament care măreşte deficitul şi apoi te miri de ce măreşti deficitul. Haideţi să păstrăm limitele decenţei. Haideţi să ne asumăm până la capăt, este nepermis să îi ceri Guvernului să găsească să taie de undeva 2 miliarde de lei, pentru a nu avea deficit. Trebuie majorat plafonul, ori retrageţi amendamentul, terminaţi cu ipocrizia”, a spus Vosganian. „Asumaţi-vă până la capăt”, a continuat el. 
Claudiu Năsui, de la USR, a replicat că, dacă treceau mai multe amendamente de la Opoziţie, poate se echilibrau lucrurile. „Creaţi un precedent periculos, cu o lege care a trecut de plen, şi apoi se întparce la comisie, direct, fără o decizie a plenului”, a spus el. Proiectul de lege privind plafoanele a fost adoptat în comisie, cu votul Puterii, liberalii abţinându-se. În proiect s-a modificat deficitul bugetar, la 2,76 % din PIB în 2019. Textul adoptat mai prevede că, în anul 2020, plafonul soldului bugetului general consolidat va fi de -2,33%, faţă de -2,10% cum a fost iniţial. Ajustarea soldului structural anual al administraţiei publice se face începând cu anul 2021, faţă de 2019 cum era iniţial. Amendamentul privind majorarea alocaţiilor a fost susţinut în plen de deputatul PNL Robert Sighiartău, la dezbaterea bugetului Ministerului muncii şi justiţiei sociale şi a trecut de plenul reunit, spre surprinderea Puterii. 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: