„Curățenie” la PNL: Nouă primari care au făcut blat cu PSD, daţi afară din partid

„Curățenie” la PNL: Nouă primari care au făcut blat cu PSD, daţi afară din partid

Biroul Politic Judeţean al PNL Dolj a decis, cu majoritate de voturi, radierea unui număr de 9 primari din calitatea de membri ai partidului, pe motiv că au susţinut PSD în campania pentru europarlamentare.

Este vorba despre Gheorghe Popa (Mischii), Safta Eugen (Sadova), Daniel Marius Cîrstianu (Radovan), Eugen Giurcă (Sălcuţa), Cristian Marius Antonie (Daneţi), Vasile Stan (Teslui), Marius Dinulescu (Catane), Florea Neacşu (Gighera) şi Florel Catană (Galicea Mare).

Decizia adoptată de către forul de conducere al PNL Dolj a avut la bază susţinerea publică de către cei nouă edili a unui alt partid politic, respectiv PSD, încălcând astfel statutul patidului.

„Atitudinea afişată public şi acţiunile celor menţionaţi mai sus au constituit grave abateri de la prevederile statutare, abateri pe care PNL Dolj nu le tolerează. Înţelegem totodată, prin acesta, să tragem un semnal de alarmă în ceea ce priveşte responsabilitatea aleşilor locali faţă de cetăţenii care i-au votat şi faţă de partidul pe listele căruia au fost aleşi", a transmis PNL Dolj.

Organizaţia a precizat că încă din luna aprilie a anului curent a solicitat prefectului de Dolj să emită ordinul de „încetarea a mandatului de primar" pentru opt dintre aceştia, respectiv: Daniel Cîrstianu , Eugen Giurcă, Cristian Antonie, Vasile Stan, Marius Dinulescu, Florea Neacşu, Florel Catană şi Gheorghe Popa.

„Răspunsul prefectului de Dolj, susţinut de ALDE pentru această funcţie, conform căruia nu sunt întrunite prevederile legale de încetare a mandatelor, a fost unul vădit politic", se arată în comunicatul PNL Dolj.

 

Sursa: Epoch Times


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  
Go to top