Marius Bodea: 300 de familii din Nicolina mințite de către dl. Mihai Chirica

Marius Bodea: 300 de familii din Nicolina mințite de către dl. Mihai Chirica

„În Consiliul Local a fost aprobat de către PSD-ALDE-PMP un PUZ și a fost emisă autorizația de construire de către Primarul Mihai Chirica pentru construirea unui bloc pe 6 nivele, între Șoseaua Nicolina (numărul 76B) și Aleea Tudor Neculai (nr. 101).

Locuitorii blocurilor din zonă, printre care părinți cu copii mici, tineri, persoane în vârstă și/sau cu deficiențe locomotorii, sunt revoltați și deranjați de lucrările demarate în zona care își au domiciliul, dat fiind că aceasta este deja sufocată de lipsa locurilor de parcare, a spațiilor verzi și a terenurilor de joacă pentru copii.

Oamenii s-au trezit cu excavatoarele sub fereastră și cu un șantier pentru construcția unui bloc pe 6 nivele pe o suprafață infimă, de 400 mp, între blocuri. Un proiect urbanistic absolut revoltător, pentru care nu s-au făcut demersurile legale de consultare a vecinilor direct afectați, cu multe ilegalități.

La ultima ședință de Consiliu Local, cetățenii din zonă care au participat nu au fost lăsați să vorbească de către PSD și primarul Chirica. Dl. Primar a spus clar și răspicat că se va deplasa în zonă și va căuta să rezolve problema acestor cetățeni.

După întânirea cu locatarii direct afectați, dl. Chirica le-a promis acestora că va sista lucrările și va face toate demersurile pentru anularea autorizației de construire.

Lucrările au fost sistate pentru 2 săptămâni.

La doar 2 săptămâni de la acel moment, lucrările la acest proiect urbanistic monstruos au fost reluate, spre disperarea a aproximativ 300 familii care locuiesc în zonă.

Este încă o dovadă că dl. Mihai Chirica este un primar neserios, care nu își respectă angajamentele pe care și le asumă în fața celor care îi plătesc cel mai mare salariu de edil din țară, după colega sa, d-na Firea.

Este încă o dovadă că instituțiile statului care ar trebui să apere cetățeanul în fața abuzurilor sunt impasibile la astfel de nedreptăți și pur și simplu îi sfidează pe cei care plătesc taxe și impozite.

Le voi oferi tot suportul cetățenilor în lupta cu această caracatiță de interese din toate instituțiile. Le voi oferi suport juridic pentru a demara o acțiune în instanță prin care să anulăm PUZ-ul și autorizația de construire care stau la baza acestui proiect imobiliar inoportun și cu multiple ilegalități.”

 

Marius Bodea,

Deputat PNL Iași

Article image
Dănuț Coșman e favoritul cuiva de „sus” de la Primărie. Toate blocurile sale sunt pe suprafețe minuscule, fără locuri de parcare și fără spații verzi. Toate încalcă autorizațiile inițiale și obțin dispense. Construcția din curtea interioară de la Capăt CUG este o monstruozitate urbanistică, prin pereții căreia se văd grămezile de bani trecute prin mai multe mâini. Deși pereții sunt din cărămidă, banii se văd atât de clar de...
Autor Iulian Mofteescu Anchete 05 Iulie 2019


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
Go to top