Tânăr din Iași prins în flagrant când oferea șpagă ca să ia permisul auto

Tânăr din Iași prins în flagrant când oferea șpagă ca să ia permisul auto

Un tânăr de 20 ani, din Iaşi, care dorea să obţină permisul de conducere altfel decât ceilalți candidați, a fost prins în flagrant în timp ce oferea 200 de euro unui agent examinator pentru a-l declara admis la proba practică.

„În data de 9 august 2019, un agentul şef principal de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Iaşi a sesizat telefonic lucrătorii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi cu privire la faptul că, fiind desemnat în cursul zile să participe la examinarea candidaţilor programaţi în vederea susţinerii probei practice pentru obţinerea permisul de conducere, unul din candidaţi i-a oferit suma de 200 euro, odată cu înscrisurile prezentate pentru examinare, înţelegând prin aceasta că banii sunt oferiţi în scopul facilitării promovării examenului practic", a transmis, luni, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA).

Lucrătorii DGA, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au organizat şi efectuat acţiunea de prindere în flagrant a persoanei denunţate, imediat după comiterea faptei.

Faţă de cel în cauză, procurorul a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, iar cercetările continuă.

 

Sursa: ziare.com


Citeste si...
Nota
(1 Vote)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  
Go to top