Numele miniștrilor cu care Ludovic Orban intră la negocierile cu partidele politice

Numele miniștrilor cu care Ludovic Orban intră la negocierile cu partidele politice

Liberalii vor să vină în Parlament cu lista miniștrilor noului guvern săptămâna viitoare, miercuri sau joi. Până atunci, Ludovic Orban va avea negocieri succesive cu partidele care au susținut moțiunea de cenzură, în discuții urmând a fi abordate și variantele pe care liberalii le-au pus pe hârtie pentru noul Cabinet.

Pe lista lui Orban, pentru fiecare minister sunt luate în calcul mai multe nume, iar în privința cooptării altor partide la guvernare varianta PMP are șanse reduse de vreme ce ALDE și UDMR și-au exprimat public opoziția. ​​

Premierul desemnat nu a asumat public niciun nume de viitor ministru, pe lista sa, în dreptul fiecărui minister, fiind în medie trei variante de titulari. Potrivit surselor HotNews, liberalii au convenit ca oamenii din prima linie a partidului să nu facă parte din acest guvern de tranziție, excepție fiind Raluca Turcan pentru care se ia în calcul funcția de vicepremier, asta în condițiile în care nu se găsește un acord pentru preluarea șefiei Camerei Deputaților.

Surse din PNL susțin că Ludovic Orban ar vrea ca majoritatea posturilor din guvern să fie asumate de oameni de partid, însă pentru unele dintre ele nu sunt excluși oameni din afară.

Astfel, pentru Ministerul de Externe în lista noului guvern figurează Bogdan Aurescu, în prezent consilier prezidențial. De asemenea la Ministerul Apărării se merge pe varianta Nicolae Ciucă, șeful statului major al armatei, a cărui prelungire de mandat a provocat un conflict deschis între președintele Klaus Iohannis și Guvernul PSD via ministrul Apărării, Gabriel Leș. Și la Justiție în cărți poate intra un independent, specialist în domeniu, chiar dacă în acest moment printre liberalii cotați cu șanșe la portofoliu este și deputatul Ioan Cupșa.

Pe lista lui Ludovic Orban, în dreptul ministerului de Finanțe sunt trecute numele lui Florin Cîțu, Lucian Heiuș și Bogdan Iulian Huțucă, cele mai mari șanse avându-le ultimii doi. La Sănătate, cel mai probabil portofoliul va reveni unui manager din sistem, cotat cu șanse fiind Vasile Rîmbu, de la Suceava.

Pentru Educație, care va îngloba Cercetarea și Tineretul și Sportul, după Raluca Turcan, în cărți a intrat Monica Anisie, profesoară și șefa PNL sector 2. Pentru Ministerul de Interne, cel mai vehiculat nume a fost cel al senatorului Marcel Vela. La ministerul Transporturilor, care ar urma să se comaseze cu Comunicațiile, în cărți este Lucian Bode, iar la Agricultură, Emil Dumitru, Nicolae Giugea și Adrian Oros.

Pentru Fonduri Europene pe listă sunt Bogdan Glăvan, dar și Violeta Alexandru, șefa PNL București fiind favorită, totodată, și pentru Ministerul Muncii. La Mediu, pe listă este Costel Alexe. Robert Sighiartău a fost primul nume al liberalilor pentru Dezvoltare Regională, însă în cărți a intrat și Laurențiu Leoreanu.

La economie, între numele de pe lista scurtă sunt Virgil Popescu și Ion Ștefan.

Toți candidații pentru funcțiile de miniștri vor trece printr-un proces de evaluare internă, iar în final, președintele Klaus Iohannis va trebui să-și dea și el acceptul pentru cei propuși.

Ludovic Orban vrea ca Guvernul pe care îl va conduce să aibă maximum 16 ministere, multe dintre cele din actuala structură urmând a fi comasate.

 

Sursa: HotNews


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
Go to top