fbpx
 
Marius Bodea: Elevii din Iași primesc cele mai mici burse școlare  dintre orașele mari din țară

Marius Bodea: Elevii din Iași primesc cele mai mici burse școlare dintre orașele mari din țară


Legea educației naționale (art. 82, alin.) prevede dreptul elevilor de a primi burse de merit, ajutor social, performanță sau studiu. Conform alin. (2) al aceluiași articol, consiliile locale au obligația de a adopta o hotărâre prin care să aprobe numărul și cuantumul fiecărei burse în parte, ulterior aprobării unui buget în acest sens.

În ultimi 5 ani, în mandatul primarului Mihai Chirica, legea nu a fost respectată, nefiind aprobată o astfel de hotărâre de Consiliu Local, deși consilierii liberali au propus un astfel de proiect.

În bugetul din fiecare an, dl. Chirica a prevăzut, la capitolul bugetar Burse, sume derizorii pentru stimularea performanței școlare a elevilor ieșeni. În prezent, Primăria Iași alocă 1800 de burse de merit, ajutor social, performanță sau studiu. La Cluj, primesc burse 16.200 elevi. În prezent, un elev merituos din Iași primește bursă de performanță 45 lei, pe când un elev cu rezultate foarte bune din Constanța primește o bursă de 500 lei. Primăria Iași alocă 1.000.000 lei pentru bursele elevilor (burse de merit, ajutor social, performanță sau studiu), în timp ce Primăria Constanța alocă 15.000.000 lei, iar Primăria Cluj 12.600.000 lei. Realitatea este că elevii din Iași primesc cele mai mici burse școlare dintre orașele mari din țară. Fondurile alocate de Primăria Iași în domeniul educației sunt cele mai mici, comparativ cu celelalte orașe de peste 300.000 locuitori din țară. Dl. Chirica este ipocrit când deplânge soarta învățământului în România. În loc să facă ceva concret, dl. Chirica face...declarații patetice despre calitatea educației în România!”, a spus deputatul Marius Bodea.

Consilierul local Răzvan Timofciuc a înaintat încă de anul trecut un proiect de CL pentru aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente anului școlar 2019-2020 pentru elevii din învățământul preuniversitar din Municipiul Iași.

Am propus următorul cuantum al burselor: bursă de performanță - 250 lei, bursa de merit - 200 lei, bursa de studiu - 200 lei, bursă de ajutor social - 200 lei, bursă de ajutor social ocazional: - 200 lei. Primarul Chirica a refuzat să introducă pe ordinea de zi proiectul de hotărâre!”, a precizat consilierul Local Răzvan Timofciuc.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: