fbpx
 

Items filtered by date: Miercuri, 09 Octombrie 2019

Recent, în Iulius Mall Iași a fost inaugurat primul magazin din regiune al Parfois, faimosul brand portughez de accesorii fashion. De acum, doamnele și domnișoarele au la dispoziție o nouă locație cu articole trendy care să le completeze ținutele.


Publicat in Timp Liber
Deputatul Marius Bodea atrage atenția că Espanada Oancea este în pericol după ce Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a emis autorizațiile de construire a două blocuri turn în acea zonă. Asta deși anul trecut acesta a promis ferm că nu va face acest lucru până când „autorităţile locale, investitorii şi locatarii vor ajunge la un consens raţional cu privire la viitorul acestei zone”.

Publicat in Administratie Locala
La Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi s-a instalat luni, 7 octombrie 2019, pe terasa de pe acoperiş, un aliniament de puieţi de arbori şi arbuşti ornamentali având un rol estetic deosebit şi care reprezintă, în acelaşi timp, un exemplu de urmat având în vedere rolul deosebit pe care îl are biodiversitatea în viaţa noastră.

Publicat in Administratie Locala
O inedită fotografie de presă ilustrând-o pe ,,Femeia Războinic’’ sau ,,Femeia pe care o chemi’’  nume pe care Taurul Alb, (White Bull) căpetenia tribului indian Sioux îl dă Reginei Maria în 1926, oferindu-i în semn de mare prețuire coroana de pene războinice, moment surprins într-o poză a vremii, astăzi, cu prețul de pornire de 50 euro.

Publicat in Social
Compania americană Johnson & Johnson a fost condamnată la plata unor daune record de 8 miliarde de dolari într-un proces în care un bărbat a reclamat că după ce s-a tratat cu medicamentul Risperdal, i-au crescut sânii.

Publicat in Panorama
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au depistat un cetăţean grec care conducea un autoturism marca Volkswagen Tiguan, căutat de autorităţile din Grecia.

Publicat in Social
Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. Neamț, au efectuat marți, 11 percheziții (10 în județul Neamț și una în județul Harghita), pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în contrabandă cu produse supuse accizării.

Publicat in Justitie
Polițiștii ieşeni au intervenit la peste 160 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.  Au aplicat peste 350 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 30 de infracțiuni.

Publicat in Social
Pentru ca ieșenii și pelerinii care sosesc în Capitala Moldovei să se bucure în linişte şi siguranţă de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva  şi de Zilele Iaşului, peste 550 de polițiști vor fi în stradă, în aceste zile, suplimentar faţă de dispozitivul curent.

Publicat in Social
În urma unei sesizări primite la data de 7 octombrie, în jurul orei 12.00, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, polițiștii nemțeni au demarat toate verificările în vederea depistării persoanei bănuite de comiterea faptei.

Publicat in Moldova
Pagina 2 din 4