fbpx
 
O femeie de bună credință din Marea Britanie a decis să facă o faptă bună, deschizând ușa casei sale unui copil din Afganistan care fugise de groaza războiului după ce își pierduse părinții.

 

Nimic nu avea de bănuit că, de fapt, copilul de 12 ani, avea chiar 21 și nu era deloc așa cum părea.

 

În urma unui control stomatologic s-a constatat vârsta reală a acestuia.

 

Doar că după această veste teribilă, aparent, mama adoptivă nu s-a declarat șocată, spunând că nu de puține ori a avut în minte că acesta este mult mai mare decât spusese inițial.

 

Chiar la un moment dat când l-a dus la un centru de cățărat pentru a se juca, acolo constatând că acesta avea putere în brațe mult mai mare față de una normală a unui copil de 12 ani. În plus, avea păr pe față și aspecte fizice care dovedeau că este mult mai mare, potrivit DailyMail.com.

 

Femeia nu poate spune dacă afganul este sau nu terorist, cert e că bănuiește că ar fi făcut parte dintr-o tabără de pregătire.

 

După ce s-a constatat adevărul, tânărul a fot predat autorităților.

 

Chiar dacă femeia l-a ajutat când i-a fost greu, acesta a amenințat-o la final: „Te voi omorî şi ştiu unde îţi sunt copiii.”, a spus tânărul.

 

(Sursa: b1.ro)


Prezentatorul talk-show-ului „Timpul va arăta", difuzat în Rusia, Artem Șeinin, a recunoscut în timpul emisiei directe că a ucis oameni.

 

Discutând despre moartea voluntarului Arseny Pavlov, zis și Motorola, invitatul în studio, producătorul și regizorul Grigori Amnuel, a declarat că acesta este vinovat de moartea oamenilor și nu merită să fie numit erou.

 

În replică, Șeinin a răspuns că și el a ucis și că poate discuta calm cu oricine. „Și eu am ucis, și acum, ce urmează? Dvs. doar discutați cu mine. Și pentru multe persoane am procedat legal”, a subliniat prezentatorul, conform evz.md.

 

 

Artem Șeinin a luptat în Afganistat în perioada 1984-1986, după care a editat cărțile „Am avut norocul să revin” și „Brigada de asalt aerian. Afganistanul adevărat”, în care a povestit despre experința sa în acțiunile de luptă.

 

(Sursa: realitatea.net)

 


Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt" a distribuit pe pagina sa de Facebook videoclipul primei melodii lansată de trupa ARMYA, intitulată „Afganista”. Melodia, după cum spun militarii ieșeni, este dedicată soldaților români care au luptat în teatrele de operațiuni.

 

Iată mesajul militarilor ieșeni:

 

„Toată lumea să vadă că românii au sânge de eroi!

 

 

Afganistan - prima melodie a formației ARMYA, lansată la Cercul Militar Național.

Muzică și versuri: locotenent Marius Mocanu

Regia: maior Constantin Mireanu

Imagine: căpitan Marius Gheorghe & caporal Marius Lupu.

 

Haideți să o distribuim împreună pentru ca toți să afle de acest proiect muzical dedicat militarilor români care au luptat în teatrele de operații, care au cunoscut acolo, departe de casă, eroismul, dorul și sacrificiul!

 

Felicitări locotenentului Marius Mocanu, inițiatorul și sufletul acestui proiect muzical, pentru că a crezut în visul lui pana la capat!

 

Felicitări tuturor membrilor trupei ARMYA - Marius Mocanu, Magda Mireanu, Jean Marian Micu, Gabriel Brutaru, Daniel Curceanu, Valentin Petruța, precum și celor ce au facut posibil acest frumos proiect!”


Mihnea Motoc spune că a primit veşti bune despre starea celor patru militari români răniţi duminică dimineaţă în Afganistan. „Sunt pe mâini bune acolo, în spitalul din Baza Kandahar”, scrie ministrul Apărării într-un mesaj pe Facebook.

 

„Plecând de la numeroasele mesaje primite de azi dimineață, vă mărturisesc că respir mai ușurat pe măsură ce primim vești din ce în ce mai bune despre starea celor patru militari ai noștri răniți în dimineața aceasta într-un nou act laș, murdar. Sunt pe mâini bune acolo, în spitalul din Baza Kandahar, unde beneficiază de atenția și îngrijirea unei echipe medicale competente. Ținem legătura în permanență cu familiile lor iar pe dumneavoastră vom continua să vă informăm de fiecare dată când vom avea informații noi. Vă mulțumesc pentru mesajele de încurajare și îmbărbătare pentru cei patru militari. Au fost trimise acolo, la Kandahar și cu siguranță au fost apreciate”, scrie Ministrul Apărării.

 

„Sunt multe lucruri de spus, eu țin însă să reafirm două lucruri despre prezența noastră cu militari în Afganistan, unde misiunea este de a ajuta la creșterea capacității Forțelor Naționale Afgane.

 

În primul rând, ce fac ai noștri acolo nu e numai să susțină stabilizarea țării și a regiunii din care face parte, ci și să contribuie de o manieră esențială la îndiguirea și contracararea amenințării teroriste, apărându-ne de fapt (și) pe noi.

 

În al doilea rând - și o spun ca unul care a discutat mult cu oamenii noștri înainte de plecarea în teatrul de operații și după repatriere (pentru mulți, înainte de noi alte tururi în Afganistan) -, sunt nemeritate și nedrepte aprecierile că se merge acolo îndeosebi pentru bani. Astfel de păreri prezumă că din motivația militarului care pleacă în misiuni de risc, în Afganistan ori în alte teatre, nu ar mai face parte nici onoarea, nici vocația ultimă de a apăra țara și oamenii săi.

 

Pentru mine, militarii din teatrele de operații unde suntem angajați sunt toți niște bravi, iar unii ajung eroi”, afirmă Mihnea Motoc.

 

(Sursa: digi24.ro)


Patru militari din Batalionul Protecția Forței „Rechinii Albi”  au fost răniți astăzi, în urma detonării unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executau o misiune de patrulare în provincia Kandahar, Afganistan.

 

După securizarea zonei, militarilor li s-a acordat primul ajutor și au fost evacuați la spitalul militar din Baza Aeriană Kandahar.

 

Sublocotenentul Florin Oprea, plutonierul Eduard-Vlad Romilă, caporalul Marcel Neagu și soldatul Costică-Victor Tarnovschi sunt supravegheați de medicii spitalului bazei, fiind în stare stabilă. Conducerea Batalionului a asigurat condițiile pentru ca militarii să intre în legătură, prin telefon, cu familiile lor.

 

Ministrul Apărării Naționale și șeful Statului Major General sunt informați permanent despre situația militarilor. Toate măsurile sunt întreprinse pentru asigurarea celor mai bune condiții de tratament și îngrijire a celor patru militari răniți.

 

(Sursa: radioiasi.ro)


Vineri, 23 septembrie 2016 ora 11.00 la comandamentul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” se va desfăşura ceremonia de sosire din teatrul de operaţii din Afganistan a Echipelor de Instruire, Consiliere şi Asistenţă Nord şi Sud (Train Advise and Assist Command N/S).

 

Pe timpul executării misiunii, pe o perioadă de aproximativ 6 luni, militarii Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” şi cei ai Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de jos” au executat, activităţi de instruire şi consiliere ale forţelor de securitate afgane în cadrul misiunii NATO „Resolute Support”.


Pagina 8 din 8

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31