fbpx
 
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat că va convoca miercuri o nouă şedinţă extraordinară a Consiliul Local pentru adoptarea bugetului pe anul în curs, după ce consilierii PSD şi USR PLUS au refuzat să voteze în şedinţa de luni.

Mihai Chirica și Costel Alexe sunt aleși în funcțiile administrative, iar PNL nu îi poate suspenda din acestea, a spus, duminică, președintele PNL, Ludovic Orban. El spune că cei doi sunt suspendați din funcțiile deținute în partid.

* Viceprimarul Harabagiu era cu mobilizarea la vot, deși i s-a spus că trebuia numit un consilier local în asocierea cu firma lui Asimionesei
* Acest reprezentant nu a fost numit nici în ziua de astăzi
* Primarul Mihai Chirica nu a spus nici „pâs!”, cu un curaj uluitor
* Liberalii s-au opus proiectului susținut de alaiul pesedist al primarului, dar acum aceiași membri PNL îi țin trena lui Mihai Chirica
* „Ce câștigă Iașul dacă dăm un teren gratis?”, a întrebat Eduard Boz. Primarul a tâcut mâlc

În ședința din luna mai 2017, când a fost aprobat planul urbanistic zonal (PUZ) în vederea construirii imobilului de pe Sărărie 202, mai mulți aleși locali s-au făcut scut pentru a proteja proiectul.

USR PLUS Iași a înaintat o serie de cereri liberalilor pentru a vota bugetul municipiului pe 2021. Cea mai importantă dintre acestea este retragerea sprijinului politic acordat primarului Mihai Chirica, relatează Digi24.

Radu Prisăcaru, Relu Fenechiu, Gheorghe Nichita, Costel Alexe și Mihai Chirica nu aveau probleme cu DNA Iași. I-au prins în menghină doar structura centrală, iar pe Chirica doar DIICOT Iași respectiv Parchetul de pe lângă Judecătorie. Cristian Adomniței e singurul caz important instrumentat de structura locală. DNA Iași rezolvă, în general, cam un dosar pe an, de mică rezonanță.

În ultimii 16 ani, parchetele din Iași au instrumentat sau au pe rol doar șase dintre cele 16 dosare care au dus la anchetarea unor șefi din vârful administrației locale, județene și a mediului de afaceri. Temutul DNA este la Iași un biet mielușel, cu un singur dosar finalizat și două în lucru. În acest moment, salariul mediu net al unui procuror DNA de la Iași este de 14.000 de lei.

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a postat luni pe pagina sa de Facebook un text cu greșeli gramaticale, din cauza cărora a fost taxat dur de internauți. Ulterior, el a făcut modificările care se impuneau.

* Să vă pedepsească pe toți Mihai Chirica așa cum l-a pedepsit pe cumătrul său
* Fostul viceprimar, fostul city-manager, conduce oficial Serviciul Relații Comunitare, dar care nu are niciun angajat, iar atribuțiile sunt pur protocolare, în stilul consacrat al acestei administrații
* Acest serviciu, creat exact când e scandal cu cheltuielile bugetare între primar și USR-PLUS
* Gabriel Harabagiu ar trebui, teoretic, să „promoveze potențialul economic al Iașului”
* Va fi plătit cu 7.000 de lei net/lună pentru o formă fără fond
* Harabagiu este o lună în concediu de odihnă, apoi va intra în concediu de creștere a copilului

Primarul oferă o funcție de Șef Serviciu și un salariu brut de 11.500 lei ca și cum ar fi o pedeapsă. Harabagiu a rămas fără funcția de city-manager în urma inculpării în dosarul blocului din Sărărie al familiei Asimionesei, dar Mihai Chirica îl ține aproape, într-o funcție în care nu se ocupă de nimic.
Fostul viceprimar, care acum este în conccediu, nu are subordonați: serviciul pe care îl conduce este de fapt o fantomă fără nicio zi de activitate.

Pagina 58 din 165

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30