Senatorul PSD de Iaşi, Vasile Toma, a declarat că partidul ar trebui să ocupe zona de centru a politicii şi chiar să-şi schimbe denumirea, adăugând că, dacă PSD nu va promova competenţa, atunci nu va mai rămâne în formaţiune.

Ploaie de reclamații împotriva Intertranscom, operatorul de maxi-taxi pe ruta Rediu. Cursele de seară nu se efectuează, deși figurează în orarul cu care s-a obținut licența de operare. Nu se mai știe nici cine e administrator la Intertranscom, atât senatorul PSD Vasile Toma, cât și avocatul Florin Bocai spunând că nu mai au legătura cu firma. Microbuzul merge o dată pe oră, barele sunt lipite cu scotch, tabla e ruginită. Primarul Haidău, din Rediu: „Până nu avem transportator unic în Zona Metropolitană, ne vom chinui”.

Transportul spre Rediu a ajuns un calvar pentru riveranii din acea zonă. Traseul spre această comună este acoperit de un singur microbuz, ruginit şi neîncăpător, cu barele de susţinere prinse cu bandă scotch, cu şoferi care înjură călătorii şi nu eliberează bilete de călătorie. Problemele sunt vechi, dar angajaţii Consiliului Județean reacționează ca și cum ar fi auzit de acestea pentru prima oară.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
Go to top