Miercuri, 26 09 2018
Deputatul liberal Marius Bodea, împreună cu Răzvan Timofciuc, consilier local, și Alexandru Muraru, prim-vicepreședinte PNL Iași, au susținut astăzi, o conferință de presă prin intermediul căreia au adus o serie de precizări privind demolarea clădirii monument istoric de pe str. Octav Botez nr. 1A (fosta Casă Pogonat).
Anunţul Primăriei Municipiului Iaşi cu privire la organizarea FIE nu are nicio bază legală. Având în vedere că lucrările ultimei şedinţei ordinare nu s-au putut ţine din cauza lipsei de cvorum, programul FIE propus de municipalitate nu a putut fi dezbătut în plenul Consiliului Local (CL) şi, pe cale de consecinţă, aprobat.
NO DNA’S LAND: În afară de nişte şmenuri cu fonduri europene, procurorii anticorupţie nu prea au găsit/căutat ilegalităţi prin primăriile de la ţară. Fostul consilier local Florin Vornicu înşiră ca pe aţă nelegiuiri comise de primarul PSD Mihai Bălan. Aduce în sprijinul său un raport al Curţii de Conturi care a găsit mai multe nereguli în scriptele Primăriei: concursuri „cu cântec”, plăţi făcute aiurea sau achiziţii fără temei legal. Cea mai gravă acuzaţie se referă la cumpărarea la suprapreţ a unui teren pentru un iarmaroc care însă n-a mai fost amenajat. Bălan afirmă că Vornicu e „mânat în luptă” de faptul că nu l-a angajat în Primărie. Cei doi au fost colegi de partid, dar acum Vornicu este în PNL.

Un fost consilier local PSD din Bârnova susţine că primarul localităţii, Mihai Bălan, a comis mai multe ilegalităţi din 2016, de când a câştigat mandatul. Florin Vornicu îl acuză pe primar că a aprobat o serie de cheltuieli fictive, că a umflat preţul unui teren achiziţionat de Primărie, imobil care nu este folosit, a aprobat cheltuirea unor sume de bani pentru reparaţia unor utilaje aflate în garanţie şi multe alte nereguli.

Marius Bodea, deputat PNL și președintele Biroului Politic Local al PNL Iași, și Răzvan Timofciuc, consilier local, au prezentat situația sportului ieșean în cadrul unei conferințe de presă.

PNL Iași se opune achiziției de autobuze second-hand de către Compania de Transport Public și solicită conducerii societății să ofere explicații publice de ce s-a ales acest mod netransparent pentru realizarea acestei achiziții.

Dublă crimă este ipoteza care se conturează în cazul celor doi bărbaţi găsiţi împuşcaţi joi seara pe un câmp aflat la marginea oraşului Târgovişte.

Au fost răpuşi, cel mai probabil, de gloanţele trase cu o armă de vânătoare, susţin surse din anchetă.

În data de 4 octombrie, consilierul local PNL Răzvan Timofciuc a făcut o solicitare către  Primăria Municipiului Iaşi pentru a consulta dosarul de achiziţie pentru lucrările de reabilitare de pe Splai Bahlui Mal Drept şi Splai Bahlui Mal Stâng.

„La Cluj avem un exemplu de parteneriat public-privat în domeniul sportului: noua sală polivalentă din Cluj se va numi BT Arena. Banca Transilvania a cumpărat acest drept cu 600.000 de euro și va mai investi 9 milioane în infrastructura sportivă a orașului. Iată că se pot atrage bani privaţi pentru finanţarea sportului, dacă există viziune şi voinţă”, arată consilierul local PNL Răzvan Timofciu într-o declarație de presă.

Propunere controversată a unui consilier local din județul Sibiu. El vrea ca în comuna Sadu să nu mai patruleze poliția! Ba, mai mult, dacă agenții „îndrăznesc” să treacă pe acolo, ei trebuie să treacă mai întâi pe la primărie, ca să anunțe acest lucru, pentru ca oamenii să se ferească de ei.

Pagina 1 din 5

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Clipul zilei

Go to top