fbpx
 
Zeci de ieşeni din Podu Roş s-au opus unui proiect imobiliar, dar Primăria i-a ignorat. După câteva reclamaţii depuse la Primărie, oamenii care locuiesc în vecinătatea fostului magazin Mercur Mary obţinuseră o promisiune: nu va fi eliberată autorizaţia de construire pentru un bloc fără consultarea lor. Minciună: investitorul a intrat în forţă pe şantierul unde va fi ridicat un bloc cu şase etaje, iar acordul asociaţiei de proprietari din zonă nu a fost cerut. Imobilul se află la numai 10 metri distanţă de un bloc vecin.

 

În aprilie 2017, Asociaţia de Proprietari C1 din Podu Roş obţinea de la Primăria Iaşi promisiunea că, dacă va fi aprobat un proiect imobiliar în locul magazinului  Mercur Mary, aceasta se va face doar după acceptul lor. Primăria s-a spălat atunci pe mâini cu o hârtie în care a scris asta, precizând că acolo există doar o autorizaţie de modernizare a unui spaţiu comercial. Un an şi câteva luni mai târziu, autorizaţia s-a transformat într-un P plus 6, macaralele şi-au început treaba, iar oamenilor nu le vine a crede că au crezut vorbele celor care ar trebui să le reprezinte interesele.


Ministrul Justiţiei s-a întâlnit, astăzi, cu ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm.

 


ANCOM lansează astăzi o consultare publică privind necesitatea şi oportunitatea organizării unei proceduri de selecție competitive pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio în noile benzi de frecvențe armonizate la nivel european pentru sisteme de comunicații mobile terestre de bandă largă, respectiv 694-790 MHz și 1452-1492 MHz, precum și în subbenzile de frecvențe rămase neadjudecate în urma procedurilor de selecție anterioare, respectiv 791-796 MHz/832-837 MHz, 2530-2570 MHz/2650-2690 MHz, 3410-3420 MHz/3510-3520 MHz și 3450-3465 MHz/3550-3565 MHz.

 


Ludovic Orban, noul preşedinte al PNL, s-a aflat vineri la Iaşi, într-un turneu fulger de consultare a filialelor partidului înaintea deciziei oficiale pe care Biroul Politic Executiv, parlamentarii şi liderii judeţeni ai partidului o vor lua luni, înaintea consultărilor de la Cotroceni pe tema constituirii unui nou guvern.

 


„Ministerul Justiţiei va demara un amplu proces de consultare a sistemului judiciar cu privire la identificarea problemelor ce decurg din aplicarea noilor coduri şi a propunerilor pentru remedierea acestora", se arată într-un comunicat al ministerului, făcut public la doar o zi după ce Liviu Dragnea, şeful PSD, îl criticase pe ministrul Tudorel Toader pentru că întârzie proiecte de modificare a legilor din Justiţie.

 


Pagina 2 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31