Miercuri, 22 11 2017

Un şofer a intrat cu maşina într-o staţie de autobuz din comuna suceveană Moara, rănind cinci copii aflaţi în zonă.

Astăzi, în jurul orei 12.15, un şofer a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea, lovind o staţie de autobuz din localitatea Liteni, comuna Moara, judeţul Suceava. În urma impactului, au fost răniţi cinci copii aflaţi în staţia de autobuz.

Aceştia au fost transportaţi la spital, fiind conştienţi şi stabili hemodinamic.

Poliţiştii au deschis un dosar penal, urmând a stabili circumstanţele în care s-a produs accidentul rutier.

 

(Radio Iaşi/FOTO arhivă romaniatv.net)

Teatru de prost gust în spatele uşilor de la o instituţie subordonată Consiliului Judeţean. Un şofer acuză că se fură bani din bilete, directorul Holban afirmă că are probleme psihice. Afirmaţie incredibilă a lui Holban despre cel pe care l-a angajat la începutul anului: „Dau acatiste la biserică că nu a făcut vreo prostie, să fi intrat cu maşina în vreun stâlp sau altceva”. 

 

Acuze grave între un angajat de la Teatrul Luceafărul şi conducerea instituţiei. 

 

Teatru de prost gust în spatele uşilor de la o instituţie subordonată Consiliului Judeţean. Un şofer acuză că se fură bani din bilete, directorul Holban afirmă că are probleme psihice. Afirmaţie incredibilă a lui Holban despre cel pe care l-a angajat la începutul anului: „Dau acatiste la biserică că nu a făcut vreo prostie, să fi intrat cu maşina în vreun stâlp sau altceva”. 

 

Acuze grave între un angajat de la Teatrul Luceafărul şi conducerea instituţiei. 

 

17 copii din localitatea brăileană Victoria au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean din Brăila după ce s-au intoxicat cu antigel. Incidentul s-a produs chiar în şcoala din localitate.

 

Cinci persoane, printre care doi copii, au fost rănite joi dimineaţa într-un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, în municipiul Braşov, informează purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, căpitan Ciprian Sfreja, citat de Agerpres.

 

Soţia starului argentinian Lionel Messi, Antonela Roccuzzo, a anunţat, duminică, pe Instagram, că este însărcinată, astfel că ea şi fotbalistul echipei FC Barcelona vor deveni părinţi pentru a treia oară.

 

12 migranți din Irak au fost prinși pe autostrada București-Pitești, la kilometrul 50. Oamenii, printre se aflau și trei copii, s-au înghesuit într-o mașină de teren, care a fost abandonată pe un câmp. Polițiștilor de la Brigada Autostrăzi li s-a părut autoturismul suspect.

 

Dezvoltarea și educația copiilor noștri au devenit unele din prioritățile vieții noastre, balansând într-o utilă măsură jobul și hobby-urile. Cu toate acestea, în opinia psihologului Alexandru Pleșea, educația primită în scoală, acasă și pe stradă reușește să le dezvolte doar inteligență cognitivă, nu și inteligență emotională, care este esenţială în armonioasa și sănătoasa dezvoltare a copiilor.

 

Specialistul în psihologia copilului, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, afirmă că atât școală, cât și familia și societatea fac 3 greșeli majore, care dezechilibrează buna dezvoltare a copilului: neglijarea dezvoltării inteligenței emoționale încă din primii ani de şcoală, punerea accentului aproape în exclusivitate pe științele reale și neglijarea materiilor care au menirea de a le stimula creativitatea și emoțiile și, nu în ultimul rând, denaturarea conceptului de “Cei 7 ani de acasă”.

Cel de-al treilea miner blocat în subteranul Minei Lupeni a fost găsit decedat de către echipajele de salvare și a fost scos din galerii abia spre dimineața zilei de vineri. Bărbatul rămăsese blocat în subteran, alături de alți doi colegi care au supraviețuit, după ce tavanul minei s-a prăbușit peste ei. Iuliu era miner de trei ani, dar la mina din Lupeni începuse să lucreze abia în urmă cu un an.

 

În acest final de săptămână, zeci de copii care iubesc sportul minţii se vor întrece în cadrul celei de-a treia ediţii a „Cupei de Toamnă” la şah. Evenimentul va avea loc la etajul doi al Iulius Mall, de vineri până duminică inclusiv şi se adresează copiilor care sunt iscusiţi la mutări strategice pe tabla de şah.

 

Pagina 1 din 25

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Clipul zilei

Go to top