fbpx
 
În 2023, industria auto din România a stabilit un nou record la producția de automobile, transmite asociația de profil, ACAROM. 513.050 de automobile Dacia și Ford au fost produse în uzinele din Mioveni și Craiova ale celor două companii.

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat în noiembrie un avans de 7,6%, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 4,4%, de la 4,3% în perioada similară din 2022, potrivit informaţiilor publicate miercuri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citată de Agerpres.

În Iași, în mijlocul cartierelor Dacia și Păcurari, având concursul autorităților locale, își desfășoară activitatea, de ani de zile, doua stații de betoane care produc foarte mult praf, cauzând probleme grave de sănătate locuitorilor din zonă. Acestea generează zi de zi un nivel semnificativ de poluare, fapt evident mai ales când vremea este neprielnică.

Dacia testează Duster 3 la centrul tehnic de la Titu, producția în uzină va începe până la final de an, iar mașina va fi lansată în primele luni din 2024. Prima generație Duster a fost lansată în 2010, iar a doua, șapte ani mai târziu. SUV-ul reprezintă două treimi din producția totală de la Mioveni și va avea și versiune hibridă. La uzină se fabrică 200.000 de mașini Duster/an.

În luna mai din 2023 s-a înregistrat una dintre cele mai mari valori ale producției auto naționale, după ce Dacia a produs aproape 32.000 de mașini, iar Ford, aproape 20.000, arată datele ACAROM. În 2022, producția medie lunară a fost de 42.000 de mașini.

Proiectele Concept City și Concept Life, dezvoltate de MCM Construct în Dacia, intră în linie dreaptă după ce au obținut PUZ-ul, în acest moment elaborându-se documentația pentru Autorizația de Construcție.

Dacia ia peste picior producătorii auto care oferă scaune încălzite și alte funcții pe bază de abonament, precum BMW, și a decis să ofere clienților, în spirit de glumă, o ploscă cu apă caldă cu care să își încălzească locul la volan.

Producţia de autoturisme înregistrată în România, în primele nouă luni ale anului, a fost de 381.971 de unităţi, în creştere cu 21,2% faţă de perioada similară din 2021, arată datele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), publicate luni, conform Agerpres.

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Autovehicule din România a publicat recent cifrele vânzărilor din piața auto pentru anul 2021.

Respectă piața ieșeană trendul național, sau nu, în anul în care industria auto a fost greu încercată de criza producției la nivel mondial?


Constructorul auto Dacia anunţă că lansează pe piaţa din România seria limitată Duster Extreme, cea mai echipată versiune a SUV-ului fabricat la Mioveni, iar preţurile pornesc de la 21.900 euro, cu TVA inclusă, scrie News.ro. 


Pagina 1 din 5

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30