Duminica, 15 07 2018
În urmă cu trei ani, un bărbat din Iaşi a fost victima unei agresiuni. S-a ales cu un deget amputat şi cu un altul pe care nu-l mai poate folosi. De atunci, Mihai Mărgineanu a făcut nenumărate plângeri la Poliţie şi Parchet, dar nici în ziua de astăzi nu ştie cine a fost agresorul. REPORTER DE IAŞI a aflat în doar câteva zile un potenţial suspect în acest caz.

 

Delăsare totală la postul de Poliţie din Tomeşti. În seara zilei de 4 aprilie 2015, după ce terminase tura, Mihai Mărgineanu, care era taximetrist, a mers cu un alt coleg într-un bar. După ce a băut timp de mai multe ore, bărbatul a luat un taxi pentru a-l duce unde stătea în gazdă, la Tomeşti.

În urmă cu trei ani, un bărbat din Iaşi a fost victima unei agresiuni. S-a ales cu un deget amputat şi cu un altul pe care nu-l mai poate folosi. De atunci, Mihai Mărgineanu a făcut nenumărate plângeri la Poliţie şi Parchet, dar nici în ziua de astăzi nu ştie cine a fost agresorul. REPORTER DE IAŞI a aflat în doar câteva zile un potenţial suspect în acest caz.

 

Delăsare totală la postul de Poliţie din Tomeşti. În seara zilei de 4 aprilie 2015, după ce terminase tura, Mihai Mărgineanu, care era taximetrist, a mers cu un alt coleg într-un bar. După ce a băut timp de mai multe ore, bărbatul a luat un taxi pentru a-l duce unde stătea în gazdă, la Tomeşti.

Anul 2018, declarat Anul Patrimoniului European, ne îndeamnă să reflectăm asupra valorilor și sensurilor culturii în definirea identității noastre şi să ne aplecăm cu mai mult interes asupra aspectelor de ordin cultural şi istoric ce ne caracterizează destinul național.

 

În acest sens, Uniunea Europeană semnalează cu îngrijorare starea unor monumente culturale semnificative, importanţa acestora la nivel național și universal, dar și urgența promovării, protejării și valorizării fragmentelor de cultură, artă, istorie ce aparțin patrimoniului european comun, a subliniat în Plenul Camere Deputațiilor , prof. dr. Camelia GAVRILĂ.

În anul Centenarului şi în preajma împlinirii a 80 de ani de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, Partidul Mişcarea Populară face primul pas spre reîntregire!

 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat marţi că magistraţii, prin CSM, îşi dau avizul pe legile Justiţiei şi nu cu privire la incriminarea sau dezincriminarea faptelor, precizând că, dacă legea este neclară, pot apela la Curtea supremă sau la Curtea Constituţională a României.

‘În baza principiului separaţiei puterilor în stat, fiecare dintre cele trei puteri are câte o competenţă stabilită în Constituţie, după aceea în legile de rang infra-constituţional. Prin urmare, magistratul trebuie să înfăptuiască justiţia, adică să interpreteze şi să aplice legea. Dacă legea e neclară, apelează la Curtea supremă pentru recurs în interesul legii sau pentru o hotărâre din aceea prealabilă, ca să fie conţinutul normativ accesibil, mă rog, şi o practică unitară. Dacă legea e neconstituţională, din oficiu sau la cerere, judecătorul poate sesiza Curtea Constituţională care să verifice conformitatea legii cu Legea fundamentală – Constituţia. În rest, îşi dă avizul, magistraţii, prin CSM, îşi dau avizul la legile Justiţiei şi nu cu privire la incriminarea sau dezincriminarea unor fapte, modificările din procedură penală. Prin urmare, îndemnul meu este şi a fost şi va fi să rămânem fiecare dintre noi în matca constituţională, să ne îndeplinim fiecare dintre noi atribuţiile, competenţele astfel stabilite la rang constituţional şi la rang infra-constituţional’, a declarat Tudorel Toader, la Ministerul Justiţiei, referindu-se la reacţiile judecătorilor şi procurorilor privind modificările la legile Justiţiei şi codurile penale.

(Agerpres/FOTO arhivă qmagazine.ro)

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a transmis o scrisoare de condoleanțe principesei moștenitoare a României, Margareta, în care afirmă că regele Mihai va rămâne în memoria generațiilor un simbol al demnității, înțelepciunii și devotamentului, promotor al luptei pentru libertate și democrație.

„Cu profundă îndurerare am aflat despre trecerea în neființă a majestății sale regele Mihai I al României — veste care a zguduit și îndoliat poporul român. Personalitate remarcabilă, regele Mihai va rămâne în memoria generațiilor ca un simbol al demnității, înțelepciunii și devotamentului, promotor al luptei pentru libertate și democrație. În aceste clipe de adâncă tristețe, în numele Republicii Moldova și al meu personal, transmitem întreaga noastră compasiune și sincere condoleanțe Familiei Regale, Alteței sale Principele Radu și tuturor românilor”, se arată în scrisoarea care a fost transmisă marți și publicată joi de Casa Regală.

Tot joi, Casa Regală a publicat și scrisoarea transmisă marți de președintele Klaus Iohannis principesei moștenitoare, în care afirmă că regele Mihai „va rămâne în memoria și conștiința poporului român drept un mare român și un remarcabil bărbat de stat”.

„Așa cum au arătat românii, prin respectul și admirația cu care au întâmpinat revenirea Familiei Regale în viața noastră publică, precum și prin numeroasele ocazii în care l-au înconjurat pe suveran cu dragostea și prețuirea lor, majestatea sa regele Mihai I al României va rămâne în memoria și conștiința poporului nostru drept un mare român și un remarcabil bărbat de stat. Alături de toți compatrioții noștri, îmi îndrept gândurile și rugăciunile către personalitatea celui care a fost regele Mihai I. Pentru lecția de demnitate, onoare și patriotism pe care a arătat-o întotdeauna, precum și pentru modul în care și-a servit țara, națiunea română îi va fi profund recunoscătoare. În aceste zile îndoliate și triste, sunt alături de augusta voastră familie. Transmit totodată condoleanțele mele întregii Familii Regale și sper să aveți puterea să treceți peste aceste clipe grele”, se arată în scrisoare. (Agerpres/ FOTO activenews.ro)

Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că SUA recunosc orașul Ierusalim drept capitală a statului Israel, relatează agențiile internaționale de presă.

‘Ierusalimul este centrul guvernului israelian modern, sediul legislativului israelian și al Curții Supreme”, a spus președintele american.

Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim și a anunțat că vicepreședintele Mike Pence va efectua o vizită în Orientul Mijlociu în următoarele zile.

Liderul de la Casa Albă a subliniat că Ierusalimul trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante (creștină, iudaică și musulmană, n.r.) și că Israelul are dreptul de a-și decide propria capitală.

(Agerpres/ FOTO nbcnews)

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că în ultima vreme există dificultăți de comunicare cu Parlamentul, susținând că parlamentarii sunt „oarecum paraleli” cu ce se întâmplă în țară.

„În ultima vreme, avem oarecare dificultăți de comunicare cu Parlamentul, ei sunt oarecum paraleli cu ce se întâmplă în România și este păcat”, a spus Iohannis, la dezbaterea „Orașele României la 100 de ani de la Marea Unire. Un viitor smart pentru Ploiești”, organizată la Universitatea de Petrol și Gaze, întrebat cu privire la legislația privind zonele metropolitane.

El a precizat că în acest domeniu este mare nevoie de armonizarea legislației.

„Cred că ar ajuta un pic dacă mai multă lume ar fi mai activă și i-ar vizita, de exemplu, pe parlamentari, nu pe cei de față, aceștia sunt activi, de aceea au venit, dar sunt unii care pot fi văzuți mai degrabă la televizor sau în altă parte și mai rar în contact cu cetățenii reali. Cred că aici este o pârghie insuficient exploatată”, a afirmat Iohannis.

Șeful statului a indicat că municipiile mari au nevoie de spațiu de dezvoltare.

„Acest spațiu de dezvoltare poate fi creat rezonabil numai în două feluri: ori prin statuarea și legiferarea zonelor metropolitane, ori prin extinderea granițelor municipiilor”, a explicat președintele Iohannis.

După ce şedinţa festivă a Parlamentului prevăzută să se desfăşoare la Iaşi a fost amânată, azi a venit rândul Guvernului să întoarcă spatele oraşului nostru.

Tineti cont ca Dragnea a disparut din viata publica de 72 de ore. El care era prezent toata ziua la televizor.
Pute a Belarus, nu va dati seama, dar tot un mustacios ne dicteaza la ce sa ne uitam, ce sa mancam si ce aer respiram.


Pe un fond de ignoranta sociala cvasigenerala. Bugetarii se uita la un film, Dragnea stie ce face, ei sunt la adapost. Am vorbit azi cu un director la stat, era complet senin, arata fericit, singura lui grija era adaptarea la schimbare. Un pic de stres ca la trecerea la ora de iarna.
Si rusii se uita la hochei si stiu ca nu e bine sa demonstreze pe strada ca-i aresteaza Putin. Sa fim fericiti! Hai Dragnea!

Citiţi mai jos comunicatul de presă al CJ Iaşi.

"Ca urmare a unei adrese trimisă astăzi de Secretariatul General al Guvernului, Consiliului Județean Iași, ședința de Guvern programată în data de 24 noiembrie conform HG 721/2017 se va amâna.

”Agenda de lucru deosebit de încărcată, în această perioadă, a primului ministru al Românei, domnul Mihai Tudose și a celorlalți membri ai Guvernului, impune o reprogramare a ședinței festive din data de 24 noiembrie 2017, noua dată a reuniunii urmând să fie propusă organelor admnistrației publice locale din județul Iași. Guvernul României acordă o importanță deosebită marcării Centenarului Marii Uniri și al Primului Război Mondial, evenimente care, prin eroism și sacrificiu suprem, au pus temelia reîntregirii  națiunii și împlinirii unui ideal românesc de veacuri”, se arată  în adresa Guvernului.

Programul Consiliului Județean în vederea marcării Centenarului Marii Uniri se va prelungi și pe parcursul anului 2018."

Postare Marius Bodea pe pagina de facebook:

 

Este lesne de înțeles de ce protestează românii, fiindcă abordarea pe aceste modificări în legislația pe justiție sunt, în primul rând, lipsite de transparență. Sunt și aici schimbări care se doresc a fi făcute împotriva sistemului și cred că această abordare a PSD-ALDE în ultima vreme – de a merge întotdeauna împotriva tuturor – este o abordare total contraproductivă. Iar românii bine au făcut că și-au spus părerea”, a declarat Klaus Iohannis.

Au fost proteste în București și în alte zeci de orașe din țară. „Continuăm ce am început iarna trecută”, „Nu vrem să fim o nație de hoți”- au spus românii care au ieșit din nou în stradă pentru a-și arăta nemulțumirea față de Guvern. Oamenii cred că doar prin solidaritate vor putea învinge. Sunt nemulțumiți de planul de modificare a legilor justiției și de faptul că, spun ei, Parchetul devine subordonat intereselor politice.

Sunt nemulțumți și de fapul că senatorii au dat un raport negativ unui proiect de lege care-i împiedica pe cei condamnaţi penal să ocupe funcţia de preşedinte al ţării.

Sursa: digi 24

Pagina 1 din 4

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Go to top