Situație încâlcită la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Iași. Andrei Leonard Buiceag, fost director, a câștigat, definitiv, un proces cu instituția. Astfel, pe 3 decembrie, judecătorii Curții de Apel au dispus reintegrarea lui Buiceag „pe postul și în activitatea de coordonare deținute”. Totodată, instanța a dispus plata către acesta „a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi salariale pe care acesta era îndreptățit să le primească anterior încetării raportului de serviciu, începând cu data de 11.03.2016 și până la data efectivă a reintegrării”. De cealaltă parte, oficiali din AJPIS susțin că Buiceag nu va reveni în instituție, deoarece a fost trimis în judecată în penal și va fi, deci suspendat. „Evident că vreau să revin, pentru asta am și luptat în instanță”, a declarat Andrei Buiceag.

Deşi au trecut aproape doi ani de când antrenorul Nicolo Napoli a fost demis de la CSM Politehnica Iaşi, conflictul izbucnit atunci între cele două părţi este departe de a se fi stins.

Unele dintre sporuri încasate de bugetari, de-a lungul timpului, au intrat în legendă. În Iaşi, reprezentanţii instituţiilor publice spun că angajaţii nu beneficiază de sume nejustificate şi că totul se încasează conform legii. Sporurile au fost luate la ochi şi de ministrul Muncii care a anunţat plafonarea lor în noua lege unitară a salarizării.