Vineri, 14 12 2018
Deputatul Marius Bodea, împreună cu aleșii locali PNL Iași, au participat ieri, 12 aprilie, la protestul de pe Esplanada Oancea inițiat de către cetățenii din zonă, nemulțumiți că acolo urmează să se construiască trei blocuri care vor distruge spațiile verzi, spațiile de joacă pentru copii și care vor sufoca întreaga zonă.
În noaptea de 20 iulie 1999, la adăpostul întunericului, conducerea comunistă din China începea măcelul împotriva practicanților Falun Gong. La ordinul liderului de atunci al Partidului Comunist Chinez, Jiang Zemin, zeci de mii de oameni au fost ridicați cu forța din casele lor și duși în închisori, și apoi, când nu a mai fost loc, pe stadioane. În perioada imediat următoare au fost arestați milioane de oameni care aveau un singur lucru în comun: practicau Falun Gong, o formă tradițională de qigong, profund înrădăcinată în tradițiile străvechi chineze, care are la bază câteva seturi de exerciții line, meditative, și un cod moral bazat pe principiile Adevăr, Compasiune și Toleranță.

 

Și totuși de ce au fost arestați acești oameni? În urma unei popularități crescânde, Falun Gong ajunsese să fie practicată de mai multe zeci de milioane de chinezi. Acest lucru a stârnit invidia dictatorului comunist Jiang Zemin care a hotărât să eradicheze această mișcare spirituală, convins fiind că persecuţia pe care o începea era menită să-i consolideze poziția de lider al Partidului și să-i etaleze puterea supremă. El înțelesese că oamenii care urmau principiile Adevăr, Compasiune și Toleranță nu mai puteau fi corupți.

 

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Go to top