fbpx
 
Un român care conducea beat a izbit mortal cu mașina un medic italian care făcea jogging, în Roma. Victima a fost aruncată la o distanță de câțiva metri, acesta fiind un indiciu că șoferul avea viteză mare.

Medicul Cătălin Cîrstoiu a fost prezentat oficial, miercuri, drept candidat comun al coaliţiei PSD - PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei.

Coaliţia de guvernare a decis luni seară candidaturi comune PSD-PNL la Primăria Generală, primăriile de sectoare dar şi CGMB şi consiliile locale de sectoare. Medicul Cătălin Cîrstoiu, directorul Spitalului Universitar, ar fi principala opţiune, potrivit unor surse politice citate de Digi24. Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat că medicul Cătălin Cîrstoiu are „un anumit grad de notorietate” în sondajele comandate în coaliție.

Un medic ginecolog de la Maternitatea Polizu, acuzat că a aruncat într-un sac un copil născut prematur, deşi acesta trăia, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor săvârşită prin cruzimi şi fals intelectual.

O femeie de 43 de ani, medic, din Domnești, județul Ilfov, a fost găsită în stare de inconștiență într-o pădure din apropierea parcului Bragadiru, după ce a dispărut de acasă și a condus mașina pe un câmp din comuna Clinceni.

Tribunalul Timiş a hotărât, joi, achitarea medicului Virgil Musta, şef al Secţiei Infecţioase a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş" din Timişoara, în dosarul „teste COVID-19", în care a fost acuzat de procurorii DNA de instigare la abuz în serviciu.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" Botoşani a dispus desfacerea contractului de muncă al medicului Mariana Pitrop de pe Secţia de obstretică şi ginecologie, considerată responsabilă de moartea Alexandrei Ivanov, o tânără de 25 de ani care ajunsese la Maternitate pentru a naşte.

Un pedofil a violat o fetiță „de sute de ori” înainte de a agresa sexual și a ucide o femeie însărcinată în timp ce lucra ca medic în Australia, scrie Mirror.co.uk.

Poliţiştii au percheziţionat, luni, casele din municipiile Mediaş (judeţul Sibiu) şi Orăştie (judeţul Hunedoara) ale unui medic şi unui asistent medical din cadrul Casei Judeţene de Pensii Sibiu - Cabinetul de Expertiză Medicală nr. 3 Mediaş, acuzaţi că ar fi luat mită în acest an, atât în bani, cât şi în produse alimentare.

Un grav accident a avut loc, duminică dimineață, pe DN 1, la kilometru 18, în Otopeni. Din primele informații, bărbatul care se afla la volan ar fi intrat în coliziune cu capul de pod.  

Pagina 1 din 15

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30