fbpx
 
În două postări recente de pe contul său de socializare, medicul ieșean Răzvan Constantinescu a anunțat că mama sa, care are 72 de ani, este infectată cu virusul Covid 19 și se află, de două săptămâni, „între viață și moarte”.

În două postări recente de pe contul său de socializare, medicul ieșean Răzvan Constantinescu a anunțat că mama sa, care are 72 de ani, este infectată cu virusul Covid 19 și se află, de două săptămâni, „între viață și moarte”.

Anchetatorii au depistat primul caz de medic de familie din România care vaccinează fictiv pacienți. Este vorba despre un medic de familie din Pucioasa, care ar fi eliberat adeverințe de vaccinare anti-COVID pentru 10 persoane care nu au fost însă vaccinate, iar polițiștii fac joi percheziții în acest caz.

Medicul din Siberia care l-a tratat pe Alexei Navalnîi în august 2020, la Omsk, după ce opozantul rus s-a simţit foarte rău la bordul unui avion, dovedindu-se ulterior că a fost otrăvit, este dat dispărut, a anunţat poliţia.

O femeie de 38 de ani, medic într-un spital constănţean, a fost găsită decedată, duminică, în unitatea medicală, informează IPJ Constanţa.

Medicul Radu Lupescu, decorat de preşedintele Franţei Emmanuel Macron pentru implicarea în lupta cu pandemia de Covid-19, ar putea fi propunerea PLUS pentru Ministerul Sănătăţii, susţin surse politice pentru News.ro.

Medicul Cătălin Denciu, cel care a sărit în foc să își salveze pacienții în seara incendiului din Piatra Neamț, a fost declarat „Eroul Anului 2020” în Belgia, a anunțat miercuri directorul regional al Biroului pentru Europa al OMS, Hans Kluge.

Un medic în vârstă de 28 de ani, din Timişoara, care lucra la Spitalul Judeţean pe Secţia ATI, a fost găsit decedat în locuinţa sa, luni dimineaţa.

Medicul ieșean Răzvan Constantinescu scrie că „așa-zisele vaccinuri sigure și eficiente sunt produse experimentale (și inutile) pentru care nici măcar producătorii nu-și asumă responsabilitatea”. Un al medic reclamat, Adrian Cacoveanu din București, a distribuit pe Facebook un articol care anunța că „3.150 de persoane au paralizat după vaccinul COVID-19” - un fake news. Ambii au fost reclamați Colegiului Medicilor, potrivit informațiilor obținute de Libertatea.

Vaccinarea împotriva Covid-19 a început și la Iași. Primul medic vaccinat,  dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase, s-a declarat mulțumit și a spus că este norocos să fie prima persoană imunizată împotriva acestei boli: „În momentul de față știu că, într-adevăr, putem să vedem luminița de la capătul tunelului”, a spus el.

Pagina 6 din 15

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31