Luni, 15 10 2018
Numirile recente operate în board-ul companiei TAROM încalcă flagrant prevederi legale și norme morale.

Astfel, în componența noului Consiliu de Administrație girat de către Ministrul Lucian Șova regăsim personaje controversate care au fost îndepărtate la un moment dat din funcțiile deținute în acest organism  pentru că au adus grave prejudicii companiei TAROM.

Fiul şefului PSD din Vaslui, Dumitru Buzatu, şi fiul şefului PSD din Neamţ, Ioan Munteanu, au fost numiţi în funcţii de secretari de stat de către premierul Viorica Dăncilă.

 

Pachetul de modificări prezentat miercuri de ministrul Justiției se referă doar la trei legi: Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor (nr. 303/2004), Legea privind organizarea judiciară (nr. 304/2004), Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii (nr. 317/2004). Cu alte cuvinte, Tudorel Toader nu prezintă nicio propunere de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală, deși mulți reprezentanți ai coaliției la putere spuneau că așteaptă o astfel de propunere. Printre modificările propuse se regăsește aceea a eliminării șefului statului din procedura numirii și revocării procurorului general, procurorului-șef al DNA și procurorului-șef al DIICOT.
 

„Nu vorbim astăzi nici despre grațiere, nici despre amnistie, nici despre abuzul în serviciu sau neglijența în serviciu, nici despre foaia de parcurs pentru a respecta hotărârea CEDO”, a precizat Toader încă din debutul conferinței de presă.

 

Primăria Capitalei şi-a înfiinţat 20 de societăţi pe acţiuni, care se vor ocupa de la construcţii de pasaje la publicitate stradală. Primarul Gabriela Firea susţine că aşa va reuşi să rezolve problemele oraşului.

 

Dar opoziţia, care a atacat în instanţă înfiinţarea societăţilor, o acuză pe Firea că a numit în consiliile de administraţie oameni din primăria Voluntari, condusă de soţul ei, sau din clientela politică.

 

Ministrul energiei Toma Petcu a transmis vineri către Hidroelectrica o listă cu şase propuneri pentru funcţiile de membri provizorii în Consiliul de Supraveghere al companiei. Unele propuneri ale Ministerului Energiei sunt neobişnuite: un fost operator de producţie grafică, actual consilier la Secretariatul General al Guvernului (SGG), o fostă prezentatoare TV şi controversata Andreea Lambru, secretar general adjunct al Guvernului. Pe listă se mai află şi vicepreşedintele Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc. Aceştia se vor afla la conducerea uneia dintre cele mai valoroase companii din România.

 

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Go to top