Miercuri, 20 02 2019
Mai mulți grefieri ai instantelor ieșene protestează  timp de o oră. Grefierii și personalul conex de la Judecătorie, Tribunal și Curtea de Apel Iași au întrerupt lucrul, vineri, între orele 11.00 și 12.00, nemulțumiți fiind de salarii și de condițiile de muncă. În acest interval este asigurată activitatea instanțelor, nefiind perturbate ședințele de judecată.

 

Circa 60 de grefieri au protestat astăzi în Palatului de Justiție din Iași. Nemulțumirile lor sunt legate de salarizare, volumul mare de muncă, personal insuficient, dar și de orele suplimentare neplătite.

 

 

„Pentru recunoașterea, apărarea drepturilor și intereselor categoriei profesionale a grefierilor, grefieri arhivari și registratori, grefieri statisticieni și grefierii documentariști din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, întrerupem activitatea în data de 07.10.2016 între orele 10 - 13, prin protest spontan în toate orașele din țară, în fața sediilor instanțelor sau parchetelor, atât grefieri de instanțe cât și cei din cadrul parchetelor, simultan cu desfășurarea mitingului la București", arată Asociația Grefierilor din România, într-un comunicat.

 

 

Reprezentanții Sindicatului Liber „Dreptatea” Iași spun că activitatea instanțelor nu a fost perturbată, ședințele de judecată desfășurându-se normal. Protestul spontan are loc în toate orașele mari ale țării.

 

Ministerul Afacerilor Externe a făcut precizări referitoare la donaţia făcută de Ambasada Federaţiei Ruse în campania privind subscripţia publică naţională pentru achiziţia operei „Cuminţenia Pământului”.

 

„Apreciem contribuția Ambasadei Federației Ruse la recuperarea patrimoniului național românesc și o încurajăm să continue această abordare. Totodată, încurajăm susținerea campaniei de către orice actor public sau privat, în spiritul respectului pentru valorile culturale ale poporului român.

 

Pare însă mai puțin explicabilă asocierea acestui demers cu un mesaj media, asumat de Ambasada Federației Ruse, mesaj care promovează o viziune proprie asupra unor capitole din istoria relațiilor bilaterale. Aceasta cu atât mai mult, cu cât este vorba de un domeniu despre care cea mai în măsura să se pronunțe este Comisia comună de istorici româno-rusă al cărei obiectiv este tocmai discutarea aspectelor care țin de istorie, în vederea consolidării încrederii reciproce.

 

Pentru informații legate de campania oficială derulată de Ministerul Culturii, vă invităm să vizitați pagina de internet www.brancusiealmeu.ro”.

 

Filmul postat de Ambasada Federației Ruse la București

Președintele Klaus Iohannis a refuzat marți să comenteze gestul Ambasadei Ruse de a dona o sută de euro, acțiune considerată jignitoare de unii români, spunând că acest lucru „îl va face ministerul de Externe”.

 

„Nu comentez acțiunile unei ambasade străine. Asta va face ministerul Afacerilor Externe”, a spus Klaus Iohannis.

 

Referitor la intenția unui grup de români de a se aduna marți în fața Ambasadei Rusiei ca semn de protest la propaganda rusă, prezentă într-un videoclip, și la gestul de a aduce o „contribuție financiară modestă” pentru recuperarea „Cumințeniei Pământului”, șeful statului a declarat că: „Dacă vorbim de inițiativa de a protesta, dacă oamenii s-au simțit jigniți sau li s-a părut că nu se prezintă anumite lucruri așa cum trebuie și vor să își arate dezacordul, atunci sigur România e o țară unde astfel de acțiuni sunt posibile”.

 

Ambasada Rusiei a anunțat, ieri, că a donat 100 de euro pentru „Cumințenia Pământului”, publicând pe pagina sa oficială de Facebook inclusiv chitanţa. Dar asta nu e tot: sub comunicatul în care îşi anunţă donaţia, e un scurt film, care îşi propune să prezinte „istoria adevărată” a relaţiilor dintre România şi Rusia. E o repunere în pagină a unui film de campanie pentru donaţii realizat de o agenţie de publicitate din România.

 

„În România este lansată campania pentru recuperarea patrimoniului național cultural al țării, inclusiv a sculpturii lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului”. Ambasada se alătură acțiunii și aduce o contribuție financiară modestă la fondul comun creat în acest scop”, se arată în comunicatul postat pe site-ul Ambasadei Rusiei la București.

 

(Sursa: digi24.ro)

Aproape 150 de angajaţi ai Serviciului de Poştă de la Iaşi au întrerupt astăzi, lucrul timp de aproximativ o oră, fără a afecta activitatea cu publicul. 

 

Liderul sindical Elena Bârlescu a declarat că  principalele revendicări sunt majorarea salariilor, în sumă fixă, cu 200 de lei şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Ea a mai spus că negocierile privind creşterile salariale au început în luna aprilie, dar până în prezent, nu s-a ajuns la nici o soluţie.

 

Salariații din Centrul Regional de Tranzit și Oficiul Zonal Poștal din str. Aurel Vlaicu nr.78 au încetat activitatea pentru aproximativ o oră. La Iaşi sunt 750 de angajaţi ai Serviciului de Poştă, iar salariul mediu este sub 1.000 de lei pe lună.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

După ce senatorii au respins cererea DNA de începere a urmăririi penale a fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea, în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină, pe Facebook au fost create mai multe evenimente de protest împotriva acestei hotărâri.

 

„Ieșim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi și nu-și mai pot cere singuri dreptatea”, începe descrierea evenimentului intitulat „Protest: Oprea, ești cercetat, trebuie să fii judecat”.

 

Protestul este anunțat în București, în fața Parlamentului, astăzi, de la ora 18:00 la ora 21:00, dar și în Cluj-Napoca, Craiova și Iași.

 

Până la această oră și-au anunțat participarea pe Facebook 191 de ieșeni în Piața Unirii din Iași.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

Aproape o sută de oameni au protestat la Botoşani, impresionaţi, dar şi revoltaţi de cazul bebeluşului care a murit în spital la scurt timp după ce a venit pe lume.

 

Părinţii sunt convinşi că băieţelul s-a prăpădit din cauza unei infecţii intraspitalicești şi aduc acuzaţii medicilor care l-au îngrijit.

 

Oamenii care au ieşit în stradă au pornit de lângă Consiliul Judeţean şi s-au oprit în fata maternităţii unde micuţul şi-a dat ultima suflare.

 

Oamenii s-au mobilizat pe reţelele de socializare şi au pornit pe străzile din Botoşani în semn de solidaritate cu părinţii care şi-au pierdut copilul abia adus pe lume. Pe lângă pancarte, protestatarii au folosit şi un cărucior pentru bebeluşi, în care au pus un sicriu.

 

Monica Ali Saleh, prietena soţilor Alexandrescu: „Ne nemulţumeşte modalitatea în care sunt tratate mămicile, ignoranţă şi nepăsarea cadrelor medicale, lăcomia lor."

Carmen Olaru: „Oricine dintre noi poate fi în această situaţie şi cred că nimeni nu-şi doreşte la două zile să-şi îngroape copilul."

 

Câţiva voluntari din Germania, care vizitau oraşul şi au auzit de această situaţie, au decis să se alăture grupului.

 

Marianne Schmidt, voluntar asociaţie din Germania: „Durerea este îngrozitor de mare indiferent că ai cinci copii sau dacă aştepţi primul copil."

 

Copilul soţilor Alexandrescu s-a născut pe 1 septembrie şi a primit nota nouă din partea medicilor. După doar câteva zeci de ore s-a stins însă.

 

Rezultatul analizelor, eliberat după deces, a arătat prezenţa unui streptococ, despre care părinţii cred că a fost luat din spital. La necropsie nu s-a stabilit exact de ce a murit pruncul, iar familia a cerut analize amănunţite.

 

Director Spital, vice CJ, către părinţii copilului mort: „Totul va fi făcut cu mare transparentă şi corectitudine. Personal mă voi ocupa de asta. Cei vinovaţi o să plătească. Noi aşteptăm rezultatele."

 

Dr. Angela Țurcanu, dir. medical Spitalul Judeţean Botoşani: „Am demarat o anchetă administrativă care să stabilească cauzele decesului acestui copil."

 

În paralel, şi procurorii au deschis o anchetă.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)

Transportatorii au anunțat că au ajuns la un acord cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, așa că au renunțat la protest. Camioanele și taximetrele au început să părăsească Piața Victoriei.

 

Transportatorii au anunțat că renunță la proteste după ce s-au înțeles cu Autoritatea pentru Supraveghere Financiară. Astfel, tariful maxim al RCA va fi maximum 7.500 de lei.

 

„Suntem deja într-o etapă în care putem spune că am câștigat bătălia. Acum trebuie să facem în așa fel încât principiul tarifului de referință să nu fie valabil doar șase luni”, a spus Augustin Hagiu, președintele FORT.

 

El a precizat că plafonul maxim, pentru camioanele de marfă de 16 tone, va fi de 7.500 de lei, urmând să scadă pentru categoriile de vehicule mai mici.

 

(Sursa: digi24.ro)

La această oră, circulaţia pe strada Anastasie Panu din faţa Prefecturii Iaşi, pe tronsonul cuprins între Hotel Moldova şi sediul BCR, este complet oprită din cauza protestului transportatorilor auto.

 

Aceştia solicită în continuare Guvernului stabilirea nivelurilor de referinţă pentru calcularea poliţelor de asigurare obligatorii auto RCA. Protestatarii circulă dinspre Hotel Europa spre Prefectură, strada fiind ocupată de lungi coloane de mașini mari.

 

Vasile Toma, preşedinte al filialei Iaşi al Asociaţiei Transportatorilor de Persoane, a precizat că aceste niveluri de referinţă se pot stabili în maxim o săptămână şi nu în şase luni cum s-a stabilit în şedinţa de ieri a Guvernului.

 

Vasile Toma a mai spus că o poliţă RCA pentru un autotractor în 2012 era de 300 de euro, în 2014 a ajuns la o mie de euro, iar acum este la nivelul de 3.500 de euro.

 

Foto: Radio Iași

De asemenea, transportatorii solicită demisia din funcţie a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Fiscală deoarece încurajează dialogul cu companiile de asigurări şi nu ţine cont de solicitările transportatorilor.

 

Reprezentantul taximetriştilor din Iaşi, Călin Daniel Ştefan, a declarat că la actualele tarife ale poliţelor RCA, pentru o Dacia Logan, se ajunge ca în zece ani de zile să fie plătit încă o dată preţul de achiziţie a acesteia.

 

Reprezentanții protestatarilor au intrat la discuții cu prefectul Marian Grigoraș. În funcție de rezultatul întrevederii, zona ar fi eliberată de autobuze mai repede.

 

 Foto: Ziarul de Iași

Comunicat Primăria Municipiului Iaşi

Aprobarea patronatelor din transporturile rutiere UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2012, APULUM, FORT si ATPJ Iasi referitoare la organizarea unei acţiuni de protest

 

Primarul Municipiului Iaşi;

Având în vedere solicitarea înregistrată la Primăria Municipiului Iaşi cu nr. 86191/26.08.2016 de către patronate din transporturile rutiere UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2012, APULUM, FORT si ATPJ Iaşi referitoare la organizarea în data de 15 septembrie 2016, a unei actiuni de protest , în intervalul orar 08:30 — 13:00;

 

Având în vedere procesul verbal nr. 91245 încheiat în data de 13 septembrien 2016 de către comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice la nivelul autorităţilor administrativ teritoriale aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 87 din 29 februarie 2012;

 

In temeiul prevederilor Legii nr.60/1991, republicată ;

În conformitate cu dispozitiile art.68 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală republicată,

 

Art.1 Se aprobă solicitarea patronatelor din transporturile rutiere UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2012, APULUM, FORT si ATPJ Iaşi referitoare la organizarea în data de 15 septembrie 2016, a unei actiuni de protest, astfel :

– afluirea cu mijloacele auto se va face în intervalul orar 08:30 – 09:30 pe traseul: Rond Era (punct de pornire) – Şoseaua Păcurari – Str. Păcurari – Piaţa Mihai Eminescu – Bld. Independenţei – Str. Elena Doamna – Str. Anastasie Panu (punct de stationare) Str Palat (punct de stationare), precum si pe traseul Podu Ros—Str. Sfantul Lazar—Str Palat (punct de stationare) şi Str. Anastasie Panu(punct de stationare), fiind interzisă oprirea acestora pe tot parcursul traseului, viteza de deplasare fiind cea legală, adaptată condiţiilor din trafic;

– parcarea autovehiculelor se va face pe tronsonul cuprins intre intersectia Str. Anastasie Panu cu Str. Sfântul Lazăr ( sediul Direcţiei Generale Regionale A Finantelor Publice Iasi) pâna la intersecţia Str. Palat cu Str. Sfântul Lazăr ( sediul BCR ) pe ambele sensuri de circulaţie, în ordinea sosirii dinspre traseele mentionate anterior, fară a obstrucţiona caile de acces a mijloacelor de transport in comun ( autobuze si tramvaie);

– deplasarea participanţilor către si dinspre locaţia de desfăşurare a manifestării se va efectua cu respectarea prevederilor legale, fără a se tulbura ordinea şi liniştea publică pe traseele stabilite;

– defluirea cu mijloace auto se va face individual. Nu se va perturba circulaţia rutieră în zonă .

 

– în intervalul orar 09:30 – 13:00 se inchide circulatia rutiera pe tronsonul cuprins intre intersectia Str. Anastasie Panu cu Str. Sfântul Lazăr ( sediul Direcţiei Generale Regionale A Finantelor Publice Iasi) pâna la intersecţia Str. Palat cu Str. Sfântul Lazăr ( sediul BCR ), cu exceptia mijloacelor de transport in comun;

– mitingul de protest se va desfasura în intervalul orar 09:30 – 13:00 pe spaţiul public situat în faţa sediului Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi (Str. Anastasie Panu nr. 60);

– manifestarea se va desfasura in intervalul orar aprobat;

– se interzice participarea la manifestare a persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice ;

– se vor lua măsuri pentru îndepărtarea participanţilor care, prin modul de manifestare, tulbură ordinea şi liniştea publică, iar când aceştia nu se supun, aceste aspecte vor fi semnalate organelor de poliţie;

– se va întrerupe imediat adunarea publică atunci când se constată că au intervenit fapte de natura a perturba desfasurarea manifestarii, după restabilirea ordinii adunarea publică poate continua în limita timpului iniţial aprobat,

– se interzice participarea la adunarea publică a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora;

– manifestarea publică trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepţia celor autorizate, funcţionarea instituţiilor publice sau private, a celor de învăţământ, cultură şi sănătate, a unităţilor economice ori să degenereze în acţiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică, siguranţa persoanelor, integritatea corporală, viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public.

– Populaţia va fi înştiinţată prin mass media de resticţiile impuse în zonele si perioada menţionata anterior.

 

Art.2. Biroul Secretariat Consiliul Local – Arhiva, Evidenţă Dispoziţii va comunica prezenta Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi; Poliţiei Municipiului Iaşi; Poliţiei Locale Iaşi; Politiei Municipiului Iaşi – Serviciului rutier; Organizatorilor evenimentelor , R.A.T.P; Biroului de presă pentru comunicare mass mediei şi Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

Traficul în centrul Iaşului va fi blocat astăzi timp de patru ore. O parte a transportatorilor ieşeni au renunţat la protestul anunţat de acum două săptămâni. Alţii au anunţat însă că vor continua demersul îndreptat împotriva actualelor norme RCA.

 

La protestul programat azi şi-au anunţat participarea mai multe patronate din transporturile rutiere, respectiv UNTRR, COTAR, ARTRI, APTE 2012, APULUM, FORT şi ATPJI. Reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) au anunţat ieri că nu vor mai participa la protest, apreciind că Guvernul a răspuns favorabil revendicărilor.

 

Celelalte organizaţii ale transportatorilor se vor prezenta azi la proteste.

 

Autoturismele şi autobuzele protestatarilor se vor aduna la ERA începând cu ora 7.30. De la ora 8.30 este programată deplasarea de la Rond Era pe Şoseaua Păcurari, Independenţei şi Elena Doamna, până la punctele de staţionare de pe Anastasie Panu şi strada Palat.

 

Altă coloană ar urma să ajungă în aceleaşi puncte, plecând din Podu Roş. Vehiculele vor parca pe tronsonul cuprins între intersecţia străzii A. Panu cu Sf. Lazăr şi intersecţia străzii Palat cu Sf. Lazăr, pe ambele sensuri de circulaţie. Circulaţia rutieră va fi închisă pe acest tronson în intervalul orar 9.30-13.00. Autobuzele RATP şi tramvaiele vor circula.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

Groapa de gunoi din Pasul Mestecăniş, construită în vârf de munte, în care s-au investit peste 27 de milioane de lei, va deveni în curând funcţională, în ciuda revoltei localnicilor şi a unei hotărâri judecătoreşti care le-a dat dreptate.

 

Consiliului Local al comunei sucevene Pojorâta a adoptat hotărârea privind transferul terenului de pe raza localităţii, pe care se află depozitul ecologic construit cu fonduri europene, în posesia Consiliului Judeţean Suceava.

 

Astfel, cu 12 voturi pentru, cele nouă hectare de teren pe care se află groapa de gunoi din Pasul Mestecăniş vor trece din nou din proprietatea comunei Pojorâta în domeniul public al CJ Suceava.

 

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a explicat că în cazul în care această hotărâre nu era aprobată, judeţul Suceava putea ajunge într-o situaţie complicată. Lucrarea este finalizată în proporţie de 99,7%, iar pentru a fi terminată era nevoie ca terenul să intre în posesia administraţiei judeţene. Flutur a arătat că dacă depozitul de la Pojorâta nu ar fi fost finalizat, judeţul Suceava era nevoit să restituie sume importante de bani ce au fost primite de la Uniunea Europeană.

 

Investiţia este realizată printr-un program finanţat din fonduri europene care vizează gestionarea deşeurilor din judeţul Suceava. Firmele Bilfinger Baugesellschaft mbH Austria şi SC Concret Construct AG SRL Gura Humorului au fost cele ce au semnat cu CJ Suceava un contract în valoare de 27,6 milioane de lei pentru „construcţia şi punerea în funcţiune a depozitului ecologic de la Pojorâta, din judeţul Suceava“. Termenul de finalizare a lucrărilor era iulie 2014, însă probleme apărute de-a lungul timpului au făcut ca groapa de gunoi să nu fie funcţională nici în ziua de astăzi.

 

Conform proiectului, se estimează că groapa de gunoi va funcţiona până în anul 2037 şi aici vor fi depuse 350.000 de tone de deşeuri.

 

(Sursa: adevarul.ro)

Patru din cele şase asociaţii patronale din transporturile rutiere intenţionează să protesteze mâine în Bucureşti, deşi guvernul a anunţat că va adopta, astăzi, o ordonanţă de urgenţă care îngheaţă preţurile RCA pentru şase luni.

 

Transportatorii sunt totuşi nemulţumiţi de preţul de referinţă care ar urma să fie fixat.

 

Protestul de mâine est programat în faţa sediului guvernului, între orele 9:00 şi 15:00.

 

Pe de altă parte, reprezentaţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România şi cei ai Camerei Naţionale a Taximetriştilor din Iaşi (COTAR) au anunţat, astăzi, că suspendă protestele care urmau să se defăşoare în localitate.

 

Preşedintele COTAR Iaşi, Mircea Manolache a declarat că doleanţele transportatorilor privind calcularea poliţelor RCA au fost discutate cu reprezentaţii guvernului şi s-a ajuns la o înţelegere, urmând să fie emisă o ordonanţă de urgenţă în acest sens.

 

Mircea Manolache a mai spus că s-a convenit ca poliţele RCA să poată fi achitate pentru una, 3, 6, 9 sau 12 luni, iar pentru operatori de marfă, pe perioada când nu desfăşoară transporturi, să existe facilitatea de a nu plăti aceste poliţe RCA.

 

Reprezentantul transportatorilor rutieri internaţionali, Radu Gheorghe a precizat că legislaţia românească în domeniu trebuie să se alinieze celei europene.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

Pagina 17 din 18

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28      

Clipul zilei

Go to top