fbpx
 
Societatea românească a făcut, fără îndoială, progrese consistente în ultimii 30 de ani în ceea ce privește integrarea persoanelor de altă etnie, religie, orientare sexuală sau statut social. 

Deputatul PNL Dumitru Oprea afirmă, într-o declaraţie politică, că decizia Ministerului Educaţiei Naţionale de a diminua drastic numărul de locuri alocate celor mai vechi și prestigioase universități românești seamănă cu emiterea unei Ordonanţe 13 în domeniul învățământului superior din România. „Acesta este și momentul în care Ministrul Educației și-a dezvăluit lipsa vădită de competență şi intenția de a folosi instrumentele legislative ca armă de răzbunare faţă de cei care au «îndrăznit» să i se opună“.

 


În contextul deschiderii noului an şcolar şi a lunii septembrie în care toţi se identifică, dincolo de vârste şi profesii cu şcoala şi educaţia, deputatul PSD Camelia Gavrilă a analizat de la tribuna parlamentului pluralitatea de sensuri ale şcolii româneşti, dar şi dificultăţile, problemele acesteia, prin declaraţia de presă cu titlul  Școala românească – valori, împliniri, contraste, declarație politică prezentată în ședința de plen a Camerei Deputaților din data de 13 septembrie 2017.

 

Camelia Gavrilă a prezentat retrospectiv istoria recentă a educaţiei din perioada postcomunistă, valori tradiţionale importante, principii şi deschideri europene - unele integrate firesc în procesul educaţional, altele insuficient asumate.

 


Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30