fbpx
 

Astăzi, la împlinirea unui an de mandat, deputatul Petru Movilă a depus nu mai puţin de 109 amendamente la proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2018. Amendamentele depuse au vizat în principal sistemul medical, după cum urmează:

  • respectarea promisiunii Guvernului PSD - ALDE referitoare la achiziţia unei ambulanţe pentru fiecare comună din judeţul Iaşi
  • alocarea de fonduri pentru dotarea Clinicii de arşi din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iaşi şi alocarea de fonduri pentru achiziţionarea de aparatură medicală
  • suplimentarea fondurilor pentru finalizarea şoselei de centură care a primit în 2018 doar 2 milioane lei
  • fonduri pentru elaborarea studiilor de fezabilitate şi a construcţiei a 3 pasarele pietonale la Valea Lupului
  • dublarea sumei alocate pentru unităţile de învăţământ special şi a centrelor județene de resurse și asistență educațională
  • dublarea sumei alocate pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale în condiţiile în care judeţul Iaşi a primit cele mai puţine fonduri din întreaga Regiune de Nord-Est
  • bani pentru construcţia locuinţelor pentru tineri în zona Grădinari

Pe lângă acestea, alături de ceilalţi parlamentari de Iaşi, deputatul Petru Movilă va susţine în comisiile de specialitate şi amendamentul pentru actualizarea studiilor de fezabilitate necesare pentru construcţia autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş. „Proiectul de lege pe care l-am depus la începutul anului, susţinut de aproape 70 dintre colegii mei din Parlament, îşi găseşte sprijinul în acest amendament. Voi fi prezent la comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor pentru a susţine necesitatea actualizării studiilor de fezabilitate. Faptul că 16 din cei 17 parlamentari de Iaşi au semnat pentru acest demers arată că, în sfârşit, am înţeles faptul că doar uniţi putem lupta pentru proiectele judeţului nostru”, a declarat deputatul Petru Movilă.