fbpx
 
Precizări cu privire la retragerea cererilor de finanțare depuse prin PNDR 2020

Precizări cu privire la retragerea cererilor de finanțare depuse prin PNDR 2020


Retragerea Cererilor de finanțare depuse on-line pe portalul oficial al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (www.afir.info) pentru solicitarea de fonduri nerambursabile acordate prin intermediul submăsurilor de finanțare din cadrul PNDR 2014 –2020 (PNDR 2020) se poate face la cerere de către solicitant, inclusiv în perioada cuprinsă în intervalul 01 - 05 iunie 2017.

Cererea de retragere se poate înainta doar înainte de comunicarea de către AFIR cu privire la eventuale erori (pe care le poate conține Cererea de finanțare) sau înainte de transmiterea unei Notificări cu privire la un control la fața locului.

 

Toți cei care doresc să retragă Cererea de finanțare vor completa un formular tip – Formular de retragere a Cererii de finanțare – pe care îl vor depune la sediul Oficiului Județean sau Centrului Regional, după caz, de care aparține conform ariei de implementare a investiției.

 

Formularul poate fi descărcat de pe site-ul AFIR, secțiunea Informații utile/ Tipizate și va cuprinde datele solicitantului, motivele care stau la baza acestei cereri și va fi semnat de către acesta urmând a fi ulterior înregistrat la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR)/ Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: