Scepticismul în democrație
E ironic să crezi că eu fac agenda locală, când aliatul său, Ghiocel Asimionesei, a reușit să-l convingă că el l-a făcut primar, prin drumurile lui la București, prin negocierile secrete, prin rețeaua proprie de alianțe la nivel local. O manipulare căreia personalitatea labilă a lui Mihai Chirica i-a căzut victimă. Când țeși o urzeală mediatică atât de densă încât sufoci orice știre, când radiouri, ziare și televiziuni locale sunt închinate unei singure persoane, ție, cum poți acuza că alții impun agenda? Cât de absurd și despotic poți fi ca să nu accepți uzanța democratică a contrapunerii de teme care urmăresc interesul public, și nu să demoleze persoane și funcții? Cât de rău este să fii criticat într-o democrație? Insuportabil? Cât de mult își dorește Iașul o situație în care stăm toți aliniați și aplaudăm frenetic același conducător, decenii la rând, ca o turmă hipnotizată? Cât de firesc ar fi?
Scopul explicațiilor mele este precis și cât se poate de practic, într-o piață locală cu mentalități domestice. De 22 de ani, de când fac presă, toate anchetele au fost plătite de cineva care avea interes, toate articolele ascund un șantaj sau o răzbunare, în spatele oricărei campanii se ascunde „partidul celălalt”, întotdeauna întâi negociem și abia apoi scriem, dacă nu ajungem la o înțelegere. Acesta e nivelul de interpretare al mafioților de baltă despre articolele noastre.
Cadoul nostru profesional
Însă cel mai des mi s-a spus în ultimii ani că am fi justițiari. Am negat și ipoteza aceasta, precizând că nu e cazul să fim flatați degeaba. Atunci poate urmărim succesul comercial, vânzările cu orice preț? Ar fi minunat, dar calea aleasă nu se potrivește schemei de business. Ceea ce caută oamenii din echipa REPORTER DE IAȘI este jurnalismul pur. Perfecțiunea dezvăluirii, căutarea provocărilor și plăcerea dezlegării enigmelor. Pare desuet dar e singurul lucru care ne-a rămas când ne privim în oglindă. În capul nostru nu este niciun război. Au fost multe subiecte scandaloase, în sens iconoclast (FILIT e cel mai folosit exemplu), la care reporterii trepidau de emoția publicării dezvăluirilor. Mereu au fost teme care ne-au intrigat și sunt convins și-acum că n-am greșit, chiar dacă am iritat, am părut frustrați și ticăloși. E un sacrificiu, fiind în mijlocul unei comunități locale, dar am tot explicat că am premiat reporterii, au fost cadouri profesionale, i-am făcut să simtă plăcerea meseriei lor.
Calea grea a jurnalismului
Avem cel mai bun documentarist din țară, sunt responsabil când spun acest lucru, doi dintre cei mai buni ziariști din Iași sunt tot în echipa REPORTER DE IAȘI, avem câte 15-20 de ani de presă și ne-am lămurit cu toții că nu vom fi niciodată bogați, că suntem la mijlocul vieții și abia ne descurcăm de la o lună la alta. Dar când ne uităm la familiile noastre, la prietenii noștri care o duc mult mai bine, există ceva care ne menține pe linia de plutire, cu frunțile sus: măcar ne facem serios meseria, una dintre cele mai grele, urmărim interesul public pe o piață locală, în comunitate e nevoie de oameni că noi, decenți și pasionați, pur și simplu am fost aleși să facem asta. Și am ales calea grea, câinele de pază, presa de tip „Watchdog”, care dispare de peste tot din lume, nu rostogolim viralele zilei, nu scriem de la conferințele de presă și nu ne ocupăm de propagandă. Noi sondăm bazele de date, tragem de-un fir dintr-un ghem fără să știm unde ajungem și irităm mereu cu insolența, dar ce avem de partea noastră este buna-credință. Și o facem tocmai pentru a nu simți că ne irosim viața. Noi n-avem taxiuri la stradă, n-avem clădiri de birouri, n-avem rețea de distribuție, n-avem afaceri cu spitalele, avem doar jurnalismul pur și încercăm să creăm ceva durabil.
Urmărirea banilor publici
Scriem mult despre Mihai Chirica și Primărie pentru că tot timpul edilul unui oraș mare a fost cel mai important personaj politic, în jurul său adunându-se cea mai mare parte din cotele de interes ale publicului, iar administrația este în ansamblu cea mai bogată, cea mai complexă și cea mai mare întreprindere din oraș, cu cea mai diversificată listă de cheltuieli, cele mai multe activități și cu cei mai mulți angajați. Starea noastră de spirit este a unor profesioniști dezgoliți de subiectivism. Repet, nu suntem justițiari, nu urmărim îmbogățirea, nu avem simpatii politice, suntem doar fericiți să rezolvăm subiecte. Am ținut teoria aceasta în 2013, când am pornit pe noul drum, și am spus că esențializarea informației e singura noastră șansă în șuvoiul de non-news adus de Facebook ca aluviunile unui fluviu. Esențial înseamnă urmărirea banilor publici, în rest totul se repetă, și reportajele, și faptul divers, și zona utilitară, și cazurile sociale, și umorul, și nu mai avem arme să ne batem pe piață.
Conceptul e plictisitor, dar un cititor, o sută sau un oraș au din când în când ocazia să vadă efectul și să-l aprecieze. Jurnalismul pur e o sclipire, o descărcare de adrenalină, e bucuria unui matematician care rezolvă o ecuație.
Câinele păzește, liderul conduce
Există amenințări de exterminare a noastră, ca ziariști, Mihai Chirica a început un război hibrid, cu tehnici și resurse periculoase, care n-au nicio legătură cu funcția și atribuțiile sale publice, și unii se amăgesc cu ideea unei distopii fără presă incomodă, un oraș controlat ușor, anesteziat prin toate țevile care intră în case și în care îndoiala devine infracțiune. Văd reacțiile unor psihopați, și nu ale unor lideri politici, un suport media fascist care incită la ură și anihilarea unei entități media și resimt o presiune enormă, care n-are legătură cu dialogul instituțional, care presupune, până la urmă, niște discuții aplicate, pe subiect, nu niște lozinci aruncate. Am știut perfect în ce punct voi ajunge, l-am povestit de mult colegilor, dar continui să cred, din ochiul furtunii, că undeva sus se vede cer senin și că vom trăi ca o societate normală, în care toate dregătoriile și toți oamenii își știu rostul, ca în apogeul antebelic al civilizației central-europene: câinele păzește, liderul conduce, funcționarul servește, profesorul educă și Asimionesei își construiește blocurile și farmaciile.
