Duminica, 21 01 2018
Sindicaliştii din învăţământ, nemulţumiţi pentru că le-a fost schimbată data de plată a salariilor

Sindicaliştii din învăţământ, nemulţumiţi pentru că le-a fost schimbată data de plată a salariilor

Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar ieşean sunt nemulţumiţi că le-a fost schimbată data de virare a salariilor fără să fi fost anunţaţi în prealabil în timp util, a declarat luni, pentru AGERPRES, Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi.

Reprezentantul sindical a precizat că abia vineri, 5 ianuarie, s-a aflat despre informaţiile privind schimbarea datei de salariu a celor care lucrează în învăţământul preuniversitar, iar instituţiile de învăţământ aveau obligaţia să îşi anunţe angajaţii referitor la schimbările survenite.

Conform acestuia, banii vor fi viraţi direct de Ministerul Educaţiei Naţionale în conturile Trezoreriei, urmând ca fiecare unitate în parte să îşi stabilească o programare a plăţii salariilor.

‘Salariile se luau între 6 şi 15 ale lunii. Acum au schimbat data de plată, aceasta începând cu data de 14 a lunii, deoarece ordonatorul principal de credit nu mai este Consiliul Local, ci este Ministerul Educaţiei. Este vorba doar de salarii. Consiliile locale vor vira doar cheltuielile materiale şi decontările de navetă în mediul rural’, a declarat Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi.

Potrivit sursei citate, schimbarea îi poate afecta pe cei care lucrează în sistemul educaţional preuniversitar, mai ales pe cei care au rate la bancă.

‘Nu putem face nimic. Este o eroare de comunicare. Ar fi trebuit să fim avertizaţi. Am avut foarte multe semnale. Foarte mulţi angajaţi din sistemul de învăţământ au credite la bănci, au facturi care trebuie plătite la timp. Nu ne mai miră nimic. Este clar o măsură care trebuia foarte bine gândită şi lumea trebuia anunţată pentru a avea discuţii cu băncile pentru a nu fi obligaţi să plătească penalităţi. Nu e vina oamenilor că nu îşi pot plăti creditele la data prestabilită. Asistăm la o nouă desconsiderare a celor din învăţământ pe care o fac în primul rând cei de la Ministerul Finanţelor’, a declarat Laviniu Lăcustă.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Januarie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top