fbpx
 
Volvo Cars România anunță deschiderea oficială a dealership-ului  ATI Motors Holding în Iași

Volvo Cars România anunță deschiderea oficială a dealership-ului ATI Motors Holding în Iași


Volvo  România  anunță  astăzi  deschiderea  oficială  a  noului  dealership  din  Iași,  ATI  Motors Holding. Ideea noului spațiu se bazează pe două concepte inovatoare, Volvo Personal Service (VPS) și Volvo Retail Experience (VRE).  

 

Ambele  se  înscriu în  misiunea brandului de a face viața  clienților  mai  simplă  și mai  sigură și, totodată, de a inova constant. Transparența, încrederea și respectul pentru timpul clientului sunt atributele care stau la baza celor două concepte, eliminând unele dintre barierele percepute în relația dealer-client.

Viziunea  Volvo  este  aceea  de  a  fi  cel  mai  progresiv  și  dorit  brand  auto  premium  din  lume. Complexul a fost gândit, proiectat și construit pentru clienții premium. Așadar, au fost analizate toate  detaliile  pentru  ca  rezultatul  să  fie  cel  așteptat:  un  mediu  prietenos  unde  toți  clienții beneficiază de o experiență deosebită.  

 

În contextul evenimentului de inaugurare al noului showroom Volvo din Iași, domnul Ionuț Lupu Directorul Executiv al Euro Inter Trade Corporation, importator Volvo Cars pentru Romania, a declarat:  „Sunt  onorat  să  urez  Bun  Venit  în  rețeaua  Volvo  Cars  România,  echipei  ATI  Motors Holding Iași. Suntem convinși că am făcut cea mai bună alegere pentru a fi reprezentați în zona Moldovei,  luând  în  considerare  serviciile  deosebite  pe  care  grupul  Mega  Auto  –  ATI  Motors Holding  le  oferă  clienților  de  15  ani.  Complexul  ATI  Motors  Holding  respectă  noile  standarde internaționale Volvo și suntem convinși că toți clienții care vor veni de acum încolo se vor putea bucura  de  serviciile  oferite  de  echipa  ATI  Motors  Holding,  produsele  excepționale  din  gama noastră de modele dar și de o atmosferă prietenoasă, familiară.”

 

 

Cu Volvo Retail Experience, timpul de așteptare este o plăcere

Misiunea  Volvo  se  adresează  direct  nevoilor  clientului  pentru  servicii  rapide,  eficiente  și personalizate. În acest context, Volvo Retail Experience devine o componentă de bază. Cât timp sunt efectuate reparațiile, clientul se poate relaxa în zona de lounge, un spațiu inspirat din stilul și cultura suedeză. Noul showroom este creat sub conceptul de living room scandinav, în stil minimalist și este caracterizat de un mix de materiale naturale și mobilier de înaltă calitate.

Într-o atmosferă caldă și confortabilă, clientul se bucură de „Fika”, tradițională pauza de cafea suedeză în timp ce lucrează sau discută cu reprezentanții Volvo. Zona este dotată cu un bar în stil bistro, dar și o zonă de joacă pentru copii.

 

Întreținerea mașinii devine mai simplă cu Volvo Personal Service

Potrivit celui mai recent studiu întreprins de producătorul suedez pe un eșantion de 1 milion de clienți, relația, timpul și soluționarea problemei sunt principalii factori care influentează nivelul de satisfacție. În acest context, Volvo Cars vine cu o abordare inovatoare și eficientă în materie de service auto și aduce un plus de valoare la nivel de experiență și satisfacție pentru clienții Volvo. Odată ajuns la showroom, clientul se bucură de o experiență completă, sub două concepte unice - Volvo Personal Service (VPS) și Volvo Retail Experience (VRE).  

 

Pe durata reparațiilor, clientul se poate relaxa în showroom, într-un spațiu primitor și confortabil, special conceput pe ideea de living room scandinav, evitând astfel drumurile suplimentare. În plus, clientul se bucură și de flexibilitate în stabilirea programării și își poate alege ora de check- in în service în funcție de programul său.

Un alt element de noutate, unic pe piața de profil este păstrarea aceluiași tehnician pentru fiecare client în vederea viitoarelor reparații. Clientul va intra în posesia cărții de vizită a tehnicianului alocat și îl va putea contacta ori de câte ori va fi necesar, asigurând în acest mod o eficientizare la nivel de comunicare client-service și construirea unei relații cu cel care are grijă de automobil.

 

Volvo  Personal  Service  (VPS)  și  Volvo  Retail  Experience  (VRE)  completează  abordarea inovatoare și viziunea progresivă a brandului. Fondat în 1927, Volvo Cars a creat zeci de inovații, unele dintre acestea schimbând lumea. Misiunea Volvo Cars este de a face viața oamenilor mai ușoară, mai sigură și mai bună, concentrându-se pe trei valori: siguranță, calitate și grija față de mediul înconjurător.

 

Despre Volvo

Autoturismele Volvo sunt prezente pe piață din anul 1927. Volvo reprezintă una dintre cele mai cunoscute și respectate mărci auto premium din lume, cu vânzări de 571.577 autoturisme la nivel mondial, în 2017, în aproximativ 100 de țări.

În România, autoturismele Volvo sunt distribuite de compania Euro Inter Trade Corporation SRL, sucursala Forum Auto, companie cu aproape 20 de ani de activitate pe piața locală.  Mega Auto – ATI Motors Holding este acum cel mai nou dealer Volvo Cars din România, parte integrantă  a  rețelei  naționale  care  mai  include  reprezentanțe  la  Timișoara,  Constanța  și București (2 dealeri).


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30