fbpx
 
Zece companii transmit tinerilor ce înseamnă să fii inginer, încurajându-i să aleagă specializări tehnice

Zece companii transmit tinerilor ce înseamnă să fii inginer, încurajându-i să aleagă specializări tehnice


Zece mari companii se implică într-o campanie de notorietate pentru Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI). Inițiativa face parte din programul „Iași – orașul viitorului tău”, inițiat de compania IULIUS, care își propune promovarea orașului la nivel regional ca centru educațional și al performanței.

Demersul comun are scopul de a încuraja tinerii să opteze pentru studii universitare într-un domeniu tehnic și de a-i ajuta să se familiarizeze cu oportunitățile în dezvoltarea unei cariere. În acest sens, până pe 26 august 2018, în Atriumul Palas Mall se desfășoară o expoziție cu machete ce conțin testimonialele unor profesioniști, cu ajutorul cărora cei care își doresc o carieră în domeniul tehnic își pot forma o percepție concretă privind viitorul lor după absolvirea specializărilor TUIASI. Continental, E.ON, Delphi Technologies, Atexis, Gemini CAD Systems, Arcadis, Conest, Rancon, ApaVital și Chimcomplex sunt companiile care s-au alăturat campaniei și ale căror profiluri corespund celor 11 facultăți din cadrul TUIASI. 12 ingineri care au absolvit TUIASI le transmis viitorilor absolvenți opinii despre experiența pe care au acumulat-o, parcursul într-o companie cu profil tehnic și impactul activității lor.

În cea de-a doua etapă a campaniei, promovarea va fi extinsă la nivel regional, mesajele ajungând și la tinerii din județele învecinate, prin intermediul unor expoziții organizate în liceele din regiunea de nord-est.

Proiectul „Iași, orașul viitorului tău” se dorește a fi o inițiativă a întregii comunități, care să contribuie la crearea unei platforme active de dialog între studenți, mediul universitar și cel de business. Programul include activități precum: conferințe, caravane regionale, prezentări ale ofertei locurilor de muncă, întâlniri cu ONG-urile studențești, sesiuni de training specializate și multe altele.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30