fbpx
 
Soarta lui Băbâi stă la mâna judecătorului: experții ieșeni se bat cu șefii din București

Soarta lui Băbâi stă la mâna judecătorului: experții ieșeni se bat cu șefii din București


O confuzie întreținută: ce se știe clar până acum în cazul blocului lui Bolobiță de lângă Spitalul de Boli Infecțioase. Reprezentanții Direcției Județene de Cultură nu și-au schimbat declarațiile: susțin, în continuare, că dezvoltatorul Bolobiță nu a demolat un monument istoric pentru a ridica un bloc în locul lui. Institutul Național al Patrimoniului afirmă, însă, că acolo se afla o casă de început de secol al XIX-lea, imobil care acum nu mai există. Între cele două case este o diferență majoră: aproximativ 100 de ani de existență. În această speță complicată este așteptat verdictul instanței.

Cazul blocului construit de către investitorul imobiliar Cristian Bolobiță pe strada Nicolae Bălcescu 17A, loc unde a solicitat schimbarea adresei în Octav Botez 1A, este dat peste cap de informațiile obținute de proprietarii caselor din zonă. În cazul în care varianta lor este adevărată, ar fi vorba de demolarea ilegală a unui monument istoric, fapt penal.

Varianta Direcției Județene de Cultură

Direcția condusă de Virgil Băbâi susține că imobilul demolat de către Cristian Bolobiță nu a fost niciodată pe lista monumentelor istorice. Instituția ar fi verificat lista în perioada în care investitorul solicita autorizație de construire și a dat răspuns că imobilul nu este pe listă. Directorul Băbâi a prezentat un dosar conținând în original lista clădirilor monument din Iași, întocmită în 1990. Pe Nicolae Bălcescu, la nr 17 A, apare o „casă cubistă, început de secol XX”. Lista este în ordinea alfabetică a numelui străzilor. Mai apar alte imobile de pe Nicolae Bălcescu, dar la cu totul alte numere. Nu mai există nici o altă casă la un număr 17 (simplu sau Bis). În teren, imobilul din fotografii este identificat ca fiind casa de la 17 Bis, nicidecum de la 17 A.

Lucrările la bloc au avansat

Coincidență suspectă

Directorul Băbâi a prezentat imagini realizate în anul 2008 de către angajați ai INP care au fotografiat toate monumentele din Iași, conform listei originale. Primarul Mihai Chirica, investitorul Cristian Bolobiță, Virgil Băbâi susțin această variantă.

Pe de altă parte, Minerva Dumbravă, proprietara unei părți din casa de la 17 Bis, casa cubistă, contactată de REPORTER DE IAȘI, a reconfirmat că nu a știut că imobilul său este pe lista monumentelor istorice.

Directorul Direcției de Cultură a intrat în concediu la mijlocul lunii octombrie, urmând să revină la serviciu la finalul lunii. A revenit și, imediat, și-a luat din nou concediu, până pe 20 noiembrie, varianta oficială vehiculată fiind aceea că a avut o cădere de formă fizică și medicii i-au recomandat să se odihnească. Telefonul mobil este redirecționat la secretariatul instituției și nu este de găsit. Investitorul Cristian Bolobiță nu a răspuns la telefon. La fel ca și avocatul Mihai Lupu, cel care s-a ocupat de tranzacția imobiliară prin care moștenitoarea Margaretei Pogonat i-a vândut imobilul lui Bolobiță.

Varianta Institutului Național al Patrimoniului

Opinia Direcției Județene de Cultură este contrazisă de forul care gestionează toate monumentele din România. Proprietarul casei de la numărul 17, Sorin Andrian, a solicitat INP un punct de vedere oficial pe această temă. Răspunsul INP a fost clar: la 17A figurează o casă datată „începutul secolului XIX”. Este o diferență de 100 de ani între casa invocată de Direcția de Cultură ca fiind monumentul – început de secol XX - și cea indicată de INP. Mai mult, pe lista aflată la INP nu se face nici o referire la vreun stil arhitectonic, cum este în cazul casei de la 17 Bis ce figurează la 17 A – „cubistă”.

„În concluzie se poate constata că în toate propunerile înaintate de Direcția Județeană pentru Cultură pentru reactualizarea Listei Monumentelor Istorice 2004, 2010 și 2015, imobilul din municipiul Iași, strada Nicolae Bălcescu nr. 17 A, cu codul IS-II-m-B-03721 a fost înscris constant cu denumirea «casă» și datarea «începutul secolului al XIX-lea», se arată în documentul semnat de managerul INP, arhitectul Ștefan Bâlici.

Citește și Chirica și Băbîi patronează un haos:10 erori uriașe în scandalul „Blocul lui Bolobiță”

Prefectura a mers pe mâna Direcției

INP contrazice varianta Direcției Județene de Cultură spunând că tocmai aceasta este instituția care a inclus pe listă casa de la 17A ca fiind monument. Și este tocmai casa demolată, conform descrierii. Varianta este susținută de proprietarii din zonă, dar și de foști locatari ai Casei Pogonat, imobilul demolat de Cristian Bolobiță.

Neoficial, angajații Direcției Județene de Cultură susțin că vor demonstra în instanță faptul că INP se înșală și că lista deținută în original la instituție este cea corectă. „Cei de la București s-au schimbat de multe ori din instituție, din cauza salariilor mici. Au venit mereu funcționari care nu au știut foarte bine realitatea din teritoriu. Lista corectă este cea deținută la noi, vom demonstra asta în instanță”, au explicat funcționari din cadrul Direcției.

După ce o anchetă a Prefecturii a mers pe mâna Direcției și a închis dosarul, vecinii lui Bolobiță își pun speranțele în instanță unde au cerut anularea autorizației de construire. Este însă foarte probabil ca acesta să ceară o expertiză. Următorul termen va avea loc pe 21 noiembrie.

Direcția de Cultură afirmă că acesta este monumentul istoric de la această adresă, dar proprietara neagă

Istoricul imobilelor

  1. Comuniștii confiscă o casă de pe Nicolae Bălcescu 17A, construită la începutul secolului XIX, a familiei Pogonat. Alături, este confiscată o a doua casă, situată pe Nicolae Bălcescu 17 Bis, construită în perioada interbelică, în stil cubist, a avocatului Dumbravă.
  2. Actrița Margareta Pogonat face primele demersuri să recupereze proprietatea bunicului. În 2006, casa este retrocedată, pe documentație scrie Nicolae Bălcescu 17, deși este 17 A, conform buletinelor celor care locuiau acolo. Dumitru Surdu, fost chiriaș, ne-a arătat un buletin cu 17 A.
  3. În 2014, Margareta Pogonat cere certificat de urbanism pentru demolarea casei. Nu mai apucă să-l scoată, în luna mai moare. Pe 18 iulie 2014, fiica sa, Anca Maria Rusescu, termină actele de moștenitor și vinde proprietatea lui Cristian Bolobiță. Acesta cere Primăriei schimbarea adresei în Octav Botez 1A, în loc de Nicolae Bălcescu 17, cum era în acte.
  4. În septembrie 2014, Bolobiță obține certificat de urbanism pentru demolare pe adresa strada Octav Botez nr. 1A. În paranteză figurează vechea adresă, Nicoilae Bălcescu 17, fără acel „A”. La numărul 17 locuiește de zeci de ani familia lui Sorin Andrian, certificatul de urbanism vizează chiar casa lor, fără să știe.
  5. În 2016, într-o singură zi din aprilie, casa este demolată, spre surpriza vecinilor, care știau că este monument.
  6. Cea de-a treia proprietate, de la 17 Bis, casa cubistă, ar fi monumentul de pe lista aflată la Iași. Proprietara, Minerva Dumbravă, susține că nu are idee despre așa ceva. Schițele cadastrale pe care ni le arată indică: numărul 17 – Casa Andrian, numărul 17 Bis – Casa Dumbravă, numărul 17 A - Casa Pogonat, cea demolată.

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: