fbpx
 
CHIRICA, ÎN SECRET PE MUNTELE ATHOS, la braț cu fratele Gafița, pe care „nu-l cunoaște” (VIDEO)

CHIRICA, ÎN SECRET PE MUNTELE ATHOS, la braț cu fratele Gafița, pe care „nu-l cunoaște” (VIDEO)


Dragoș și Vasile Gafița merg cel puțin o dată pe an la Muntele Athos, fiind foarte evlavioși. Acum, a mers și prietenul lor, primarul Mihai Chirica. Familia Gafița căpușează de ani de zile Primăria Iași, furnizând produse de milioane de lei, exclusiv prin încredințare directă. În același timp, cei doi sunt în primul cerc de prieteni ai primarului, relația pe care acesta însă o neagă în fața presei. Soția primarului devenise chiar asociată cu Dragoș Gafița în firma Lactate Han. Gafița a livrat și stâlpii de iluminat de pe Splai Bahlui, după o licitație cu scandal: s-a cerut ca aceștia să fie din fontă și s-au adus din plastic.

Primarul Mihai Chirica, vecin de strană cu Vasile, unul dintre frații Gafița, familie abonată la afaceri cu bani publici. Mihai Chirica și Vasile Gafița au asistat împreună la Slujba Privegherii, din ajunul sărbătorii Buna Vestire.

Slujba a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 6 spre 7 aprilie, cu ocazia hramului Chiliei „Buna Vestire” a Schitului Lacu din Muntele Athos. Unul dintre cei care a oficiat a fost însuși ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Pe Muntele Athos, primarul a mers cu propria suită. „Chirica a fost o prezență decentă. Nici nu avea cum altfel, doar a venit pentru rugăciune”, a relatat un martor ocular, exclusiv pentru REPORTER DE IAȘI.

Mihai Chirica și Vasile Gafița în strana Bisericii de la Schitul Lacu, pe Muntele Athos

„Oficialități de stat”

De Sărbătoarea Bunei Vestiri „după calendarul iulian nerevizuit”, ÎPS Teofan a oficiat în ajun Slujba Privegherii care a început la ora 18:00 şi s-a încheiat a doua zi la ora 3:30. Duminică, de la 7:00, au fost oficiate Ceasurile şi Sfânta Liturghie. În timpul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Teofan l-a hirotonit întru preot pe ierodiaconul Paisie, viețuitor al Schitului Lacu, la Chilia „Buna Vestire”. Aceste informații au apărut pe site-ul www.doxologia.ro, portal ortodox.

La o parte din slujba care a durat aproape 10 ore a luat parte și primarul Mihai Chirica. Publicația online a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a mai menționat: „La slujbele dedicate hramului au participat numeroşi pelerini, dar şi reprezentanţi ai oficialităţilor de stat din ţara noastră”, fără însă a-l nominaliza pe Mihai Chirica.

Imaginile de la Hramul Buna Vestire, pe Muntele Athos. IPS Teofan participă la slujbă, alături de Mihai Chirica, iar în imagini apare și furnizorul de casă al Primăriei, Vasile Gafița

Chirica, la strană cu fratele Gafița
Dovada prezenței primarului Chirica pe Muntele Athos există și este sub forma unui film video urcat pe YouTube. Cu o durată de 6 ore, 24 de minute și 42 de secunde, video-ul, denumit „Hram Buna Vestire 2019 schitul Lacu – Sfântul Munte”, prezintă mare parte din evenimentul religios.

În mai multe cadre apare și primarul Mihai Chirica. Acesta s-a aflat la strană, inițial între doi călugări. „Din tot alaiul de la Iași, doar Chirica a avut acces la strană. Restul, pe la uși, pe-afară. Dacă a stat la strană, înseamnă că a fost invitat de seamă. Te alungă de-acolo dacă nu ești cu binecuvântare”, a afirmat ieșeanul care a participat la acest eveniment.

În mai multe rânduri, în filmare, de-a stânga lui Chirica, a apărut un tânăr îmbrăcat casual, tuns scurt, pierdut pe părți, cu o barbă destul de mare. Este Vasile Gafița, membru al familiei care a derulat importante afaceri cu Primăria și cu societățile subordonate.
Pelerinul cu Wizz Air

Șeful Primăriei a fost însoțit de mai mulți bărbați, Chirica fiind mai tot timpul alături de alte două-trei persoane din alai. Grupul ieșenilor a fost unul compact. Din frânturile de discuție surprinse, aceștia au fost foarte nemulțumiți că în curând cursa Wizz Air Iași – Salonic va fi desființată și nu vor mai putea ajunge atât de simplu pe Muntele Athos. După hramul chiliei „Buna Vestire”, ieșenii s-au întors acasă, iar ÎPS Teofan s-a dus la Prodromu, un alt schit românesc de pe Sfântul Munte.

Dragoș (stânga) și Vasile Gafița conduc mai multe firme care vând orice la Primărie, un veritabil bazar, de la flori, garduri, stâlpi până la telefoane și autoturisme

Anturajul lui Chirica trăiește din banii Primăriei

Primarul Mihai Chirica a fost pe Muntele Athos cu Vasile Gafița. Acesta, dar și fratele său, Dragoș Gafița, au fost implicați în ultimii ani în mai multe afaceri cu caimac cu societățile subordonate Primăriei.

Spre exemplu, în 2014, Servicii Publice SA, societate a Primăriei Iași, a achiziționat, în acel an, căsuțe prefabricate din lemn, cu ocazia Sărbătorilor Iașului. Cea care a oferit marfa a fost Gafita’s Company, al cărei administrator și unic acționar era chiar Vasile Gafița, actualul coleg de strană al primarului.

Acum 5 ani, Gafița a livrat Primăriei 15 căsuțe din lemn, la un preț de aproape 2.000 de euro/bucata. Deci aproximativ 30.000 de euro. În același an, tot Gafita’s Company, a mai livrat către Servicii Publice și 250 de europubele la un preț pe bucată de 196 de lei, deci un contract de 49.000 lei.

Chiliile de la Schitul Lacu

Prieteni cu Chirica, furnizori „tradiționali” pe bani publici

Iată și câteva exemple mai recente cu Dragoș Gafița, fratele lui Vasile. Firma Infra Data Design, la care Dragoș Gafița deține din 2016 părți sociale reprezentând 99% din capitalul social, a avut și anul acesta și anul trecut contracte cu Salubris (șampon stradal în valoare de 13.630 lei – februarie 2019), Servicii Publice (tăvi alveolare de 11.120 lei – iulie 2018 și lădițe cultivare plante de 2.988 lei – mai 2018).

Tot anul trecut, societatea lui Gafița a mai livrat către Servicii Publice șuruburi (800 de lei) și panouri informative urbane (12.900 lei), iar către Salubris șampon stradal, două contracte a câte 13.630 de lei fiecare.

Același lucru și în 2017 cu precizare că alături de Servicii Publice (unde directorul Laurențiu Ivan este nașul lui Dragoș Gafița) și Salubris, a mai fost o instituție a Primăriei, Ateneul, care a luat de la Infra Data Design picioare de stâlpi și felinare pentru aceștia.

Infra Data: 2016-2017

Infra Data: 2017

Infra Data: 2019

Peste tot, Infra Data a fraților Gafița, din perioada de aur de la Servicii Publice și până în prezent: ei vând de la șampon stradal până la telefoane, totul pe bază de comandă directă

Gafița, prezent peste tot cu toate firmele

În ultimii ani, Dragoș Gafiţa s-a remarcat prin contractele pe care firmele sale sau cele ale unor interpuşi le-au avut cu societăţi subordonate Primăriei lui Chirica. Printre firmele controlate de Gafiţa se numără Novidrast, Gafiţa’s Company, Infra Data Design, Data Incorporated.

Și teii de pe Ştefan cel Mare au fost aduşi tot de Dragoş Gafiţa, prin firma Vivai Guagno SRL, al cărei administrator a fost. În noiembrie 2015, Gafiţa a furnizat Primăriei conduse de Chirica, 110 tei argintii (Tilia tomentosa), în valoare de 116.000 lei, care au fost plantaţi în locul salcâmilor japonezi pitici. 

Și încă două amănunte retrospective. În 2016, Dragoș Gafița s-a asociat cu Cristina Popa (soția actuală a primarului) în firma Lactate Han. REPORTER DE IAȘI a devoalat mutarea, iar ei nu au mai făcut afaceri.

Iar în 2014 și 2015, Chirica și Gafița au făcut concediile împreună la mare la Constanța, dezvăluire făcută tot de echipa REPORTER DE IAȘI. Întrebat atunci, primarul interimar Mihai Chirica a evitat un răspuns clar, afirmând că nu-l cunoaște pe Dragoș Gafița, că el era în alt grup și că s-au întâlnit întâmplător.

Dezvăluirile REPORTER arătau că prețurile lui Gafița, în acea perioadă, erau de 3-4 ori mai mari decât cele de pe piață. Firmele lui Gafița căpușau Servicii Publice Iași, unde soacra sa era directoarea economică. Aceasta făcea comenzile și tot ea făcea plățile.

Mihai Chirica s-a plâns că Wizz Air va scoate cursa directă spre Salonic

15 călugări români slujesc la Schitul Lacu

Una din cele mai vechi vetre monastice românești din Sfântul Munte este schitul Lacu (în greacă Lakkoskiti, „schitul din văgăună”). Acesta este amplasat în partea de nord-est a peninsulei Athos, într-o vale străbătută de râul Morfonou și înconjurată de o pădure de castani. Aici se află 15 chilii în care locuiesc călugări români.

Schitul Lacu aparține Mănăstirii Sfântul Pavel, una din cele douăzeci de mari mănăstiri care guvernează în mod tradițional teritoriul autonom al Sfântului Munte Athos, se arată pe https://ro.wikipedia.org.
La mijlocul secolului al XVIII-lea au început să vină aici călugări din Moldova. Cei 30 de monahi ce viețuiau aici în anul 1754 erau de origine moldovenească. În jurul anului 1760, ieromonahul Daniil de la Mănăstirea Neamț a organizat obștea de aici ca schit și a construit o biserică de lemn cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Slujbele religioase se țin de atunci în limba română.

În acea vreme existau în Muntele Athos aproximativ 24 de colibe românești și aproape 100 de pustnici români potrivit https://ro.wikipedia.org.

La mijlocul anilor 1990, când mai rămăsese doar un singur călugăr bătrân, s-a reînceput repopularea schitului Lacu cu călugări veniți în principal de la schitul românesc Prodromu, dar și de la mănăstirile din țară. Biserica centrală și chiliile au fost treptat reparate, iar drumul prin pădure a fost îmbunătățit.


Ponta n-a ascuns pelerinajul la Prodromu

Și Victor Ponta, liderul Pro România, a fost pe Muntele Athos în aprilie. Mai exact, la schitul românesc Prodromu. Iată ce a scris Ponta pe pagina sa de Facebook pe 5 aprilie: „Mulțumesc din suflet Prea Sfințitului Arhimandrit Atanasie, Starețul Schitului Românesc Prodromu, și celorlalți părinți călugări români de pe Sfântul Munte Athos pentru primirea caldă, pentru rugăciuni și binecuvântări! Dumnezeu să ne dea tuturor românilor sănătate, gânduri bune, mai multă unire și pace”.

 

Article image
Am aflat prețul de achiziție plătit de Primărie: adaos de 250% după eliminarea concurenței. În caietul de sarcini scria stâlpi turnați în fontă, valoare estimată: 7.500 lei. Prietenul lui Chirica a adus stâlpi metalici cu elemente de fontă, preț real: 2.700 de lei. Gafița i-a vândut apoi cu 6.100 de lei bucata. S-a licitat ceva și s-a montat altceva, prosteală pe față. Producătorul a dat ofertă de 7.200 de lei pentru stâlpi...
Autor Cezar Moraru Anchete 04 Octombrie 2017

 

Article image
Cum să pierzi o licitație ca și câștigată, după 7 luni de teroare din partea unei comisii care a ales oferta cea mai scumpă. Concurența a fost anihilată, fiind adusă la exasperare. Saga Energy avea ofertă de 660.000 de lei și a fost descalificată, având același producător ca și firma câștigătoare, IC Creative. Kronemag Millenium a avut o ofertă de 688.560 de lei și a fost descalificată, deși sunt chiar producători. A câștig...
Autor Gabriel Gachi Anchete 30 August 2017


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: