Aeroportul din Singapore inaugurează cea mai mare cascadă de interior din lume (VIDEO)

Aeroportul din Singapore inaugurează cea mai mare cascadă de interior din lume (VIDEO)

O cascadă spectaculoasă de 40 de metri înălţime, înconjurată de vegetaţie mirifică, impresionează călătorii.

Aeroportul Internaţional Changi, din Singapore, a fost considerat cel mai bun din lume pentru al şaptelea an consecutiv, dar este, de asemenea, şi unul dintre cele mai impresionante datorită noului complex de 135.700 de metri pătraţi, numit Jewel Changi Airport.

Aceasta este opera arhitectului Moshe Safdie şi reprezintă o structură de sticlă şi oţel care permite ca întregul interior să fie inundat de lumină naturală. Are cinci nivele cu diverse servicii şi facilităţi, iar vegetaţia este mirifică. Este o atracţie în sine, care îi lasă pe călători şi vizitatori uimiţi când se plimbă printre cele trei (din patru) terminale ale aeroportului.

În centru se află o pădure interioară numită Shiseido Forest Valley, cu peste 120 de specii de plante mari, 900 de copaci, cascade mici şi diferite alei pavate pe care se pot plimba pasagerii.

Dar cea mai spectaculoasă atracţie, care poate fi văzută din orice parte, este o uimitoare cascadă care curge din vârful plafonului de sticlă în centrul clădirii Rain Vortex. Este cea mai mare cascadă de interior din lume, cu 40 de metri înălţime şi transportă aproape 38.000 de litri de apă pe minut, noaptea devenind un spectacol de lumini şi sunete.

Apa de ploaie, care provine de la furtunile frecvente din regiune, este colectată pentru funcţionarea complexului, inclusiv cascada sa spectaculoasă.

La ultimul etaj, în aşa-numitul Canopy Park, există grădini pe o suprafaţă de 14.000 de metri pătraţi, un pod aerian de 50 de metri, două labirinturi (unul cu oglinzi şi altul cu garduri vii), un tobogan uriaş şi opt baruri şi restaurante.

 

Sursa: Epoch Times

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top