Duminica, 19 05 2019
Noi scumpiri în luna aprilie: prețul unui kilogram de cartofi

Noi scumpiri în luna aprilie: prețul unui kilogram de cartofi

Preţurile au crescut şi mai mult în luna aprilie, anunţa Institutul Naţional de Statistică. Faţă de aprilie anul trecut, scumpirile au fost de aproape 5% la alimente şi 4,4% în general.

Cel mai mult s-au scumpit cartofii, cu 32% faţă de începutul acestui an, alte legume cu 23% şi citricele cu 13%.

Scumpirile din primele 4 luni ale acestui an sunt mai mari decât cele din primele 4 luni ale anului trecut, arată datele INS. Iar anul trecut am avut un maximum al inflaţiei.

Concret, avem o inflaţie de 4,4% medie anuală, după metodologia Eurostat, în aprilie, faţă de aprilie 2018. Asta după ce pe finalul anului trecut creşterile de preţuri se calmaseră. Acum s-au inflamat din nou, o explozie de primăvară în materie de preţuri.

Cele mai mari scumpiri au fost la alimente, 5% pe medie, apoi aproape 4 procente la servicii şi 3,6% la nealimentare. Coşul de consum zilnic e cel mai afectat. Adică exact alimentele cele mai consumate de către români.

Cartofii s-au scumpit cu o treime din preţ doar în ultimele 4 luni. Legumele sunt şi ele cu 23% mai scumpe, la fel şi citricele.

Carburanţii au avut în aprilie preţuri cu 5,56% mai mari ca în decembrie. Iar scumpirea de la benzină şi motorină se resimte apoi în preţul tuturor bunurilor transportate.

Ce aşteptări au specialiştii - ca preţurile să crească în continuare. În aprilie Banca Naţională spunea că inflaţia creşte peste cât au reuşit specialiştii BNR să prognozeze, depăşeşte aşteptările şi că asta se întâmplă din cauza riscurilor şi incertitudinilor provocate de conduită politicii fiscale.

În traducere, Guvernul a stricat echilibrul economiei, a făcut acele modificări de pe finalul anului trecut, iar în acest moment culegem roadele, între ghilimele

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

antibiotice fluxiv

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top