ISIS are un nou lider: amenințarea transmisă Statelor Unite

ISIS are un nou lider: amenințarea transmisă Statelor Unite

Statul Islamic a confirmat joi moartea liderului său Abu Bakr al-Baghdad. De asemenea, aceștia au anunțat că în locul acestuia, în fruntea grupării va veni Abi Ibrahim Al-Hachimi Al-Qourachi, potrivit BBC.

„Către musulmani, către mujahedini, soldaţi ai SI, îl plângem pe comandantul credincioşilor, Abu Bakr al-Baghdadi”, se spune în mesajul postat la cinci zile după operaţiunea forţelor speciale americane în nord-vestul Siriei, în care şi-a găsit sfârşitul liderul SI.

Gruparea jihadistă confirmă, de asemenea, decesul, într-un alt raid, al purtătorului său de cuvânt, Abu al-Hassan al-Muhajir, braţul drept al lui al-Baghdadi, relatează Agerpres.

În mesaj, Abu Hamza al-Qurashi, prezentat ca noul purtător de cuvânt al grupării, mai spune că „Majlis al-shoura” (adunarea consultativă, în limba arabă, n.red.) i-a jurat supunere lui Abu Ibrahim al-Hashemi al-Qurashi în calitate de „comandant al credincioşilor” şi nou „calif al musulmanilor”.

Preşedintele american Donald Trump anunţase duminică moartea liderului SI, Abu Bakr al-Baghdadi, în cursul unei operaţiuni militare americane desfăşurate în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Barisha, un sat din nord-vestul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia.

În discursul său televizat, Trump a relatat în detaliu operaţiunea în cursul căreia şeful SI a fost încolţit de forţele americane, după care a declanşat centura cu explozivi pe care o purta. „A murit ca un câine”, a susţinut Trump.

În înregistrarea audio de şapte minute, SI cheamă la răzbunarea morţii liderului său, considerat de comunitatea internaţională responsabil de atentate sângeroase şi de numeroase atrocităţi în Irak şi Siria.

„Nu te bucura, America (...) A venit cel care te va face să uiţi ororile’ lui Abu Bakr al-Baghdadi şi ‘cupele amare (...) al căror gust ţi se va părea dulce”, adăugă gruparea jihadistă, făcând referire la noul său şef.

Acesta moşteneşte o grupare jihadistă care, după căderea ‘califatului’ său în martie şi alte înfrângeri militare, a trebuit să se dizolve într-o multitudine de celule clandestine în Siria şi în Irak.

Noul şef jihadist ar putea să se afle în fruntea a circa 14.000 de luptători dispersaţi în Siria şi în Irak şi să se apropie de liderul actual al Al-Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahiri, a declarat miercuri Russ Travers, directorul interimar al National Counterterrorism Center, organismul care supervizează lupta antiteroristă în SUA.

Forţele kurde în Siria, aliate ale Washington în ani de luptă împotriva SI, au declarat la rândul lor că se aşteaptă la represalii după moartea lui Abu Bakr al-Baghdadi.

„Ne aşteptăm la tot, inclusiv la atacuri asupra închisorilor”, a declarat Mazlum Abdi, comandantul-şef al Forţelor Democratice Siriene (FDS), referindu-se la centrele aflate sub controlul kurzilor şi unde sunt deţinuţi mii de jihadişti.

Conform unui responsabil de la Pentagon, trupul lui al-Baghdadi a fost scufundat în mare, pentru a se evita ca un eventual mormânt să devină loc de pelerinaj.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top