fbpx
 

Items filtered by date: Miercuri, 11 Septembrie 2019

Un tânăr originar din judeţul Bacău, proaspăt absolvent al UMF Iaşi, a fost găsit spânzurat într-o pădure din municipiul Iaşi, trupul său fiind descoperit de un prieten, informează „Adevărul”.

Publicat in Social
Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a transmis, miercuri, scrisori preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Viorica Dăncilă, în care îi informează că liberal-democraţii care au acceptat nominalizări pentru funcţiile de miniştri „sunt decăzuţi din calitatea de membru ALDE cu efect imediat".

Publicat in Parlament
Un călugăr din Maramureş a provocat, miercuri, un accident pe DN1B, în Valea Călugărească, după ce nu a păstrat distanţa faţă de autoturismul din faţă. Nimeni nu a fost rănit, însă acum călugărul este cercetat penal, fiind depistat cu o alcoolemie de 1,77 alcool pur în aerul expirat.

Publicat in Social
Un tren regio a lovit, miercuri, un tir încărcat cu cereale, la o trecere la nivel cu calea ferată, între localitățile Teremia și Comloșu Mare, din județul Timiș, transmite Mediafax. Șoferul camionului a fost rănit și locomotiva a deraiat.

Publicat in Social
Un paznic în vârstă de 61 de ani, de la un garaj de TIR-uri din Medgidia, a fost răpit şi omorât în bătaie de un bărbat care îl bănuia pe acesta că i-ar fi furat bateriile de la autotrenul parcat în curtea garajului. Victima a fost abandonată pe o stradă în apropierea spitalului din Cernavodă, fiind găsită decedată de către un medic al unităţii spitaliceşti. Agresorul şi complicele său au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Publicat in Justitie
Dan Barna îi cere lui Klaus Iohannis să respingă propunerile de miniştri făcute de Viorica Dăncilă, miercuri.

Publicat in Guvern
Consilierii locali din Arad au adoptat, miercuri, proiectul de hotărâre propus de Primărie prin care sunt crescute amenzile pentru cerşetorie, iar veniturile obţinute prin apelarea la mila publică sunt confiscate de către poliţiştii locali.

Publicat in Administratie Locala
O tânără de 19 ani a sunat la 112, în timp ce se afla pe marginea Dunării, lângă oraşul Drobeta Turnu Severin, spunând că este urmărită. Apoi, a fost violată, trei tineri fiind reţinuţi în acest caz.

Publicat in Justitie
Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni specifice, 18.370 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 212.000 lei. Pentru reţinerea contrabandiştilor, care nu s-au supus somațiilor legale prin voce, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind efectuate mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. 

Publicat in Social
Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au decis, miercuri, să admită cererea lui Cristian Borcea de eliberare condiţionată, soluţia instanţei nefiind definitivă.

Publicat in Justitie
Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30