fbpx
 

Duminică vom trăi unul din paradoxurile vieții politice la Iași: PSD și-a reformat listele, s-a despărțit de imobiliari, a renunțat la câțiva potentați care au dus-o bine cu Mihai Chirica, a schimbat un ultrapopulist, dr. Ciuhodaru, cu o erudită profesoară care n-a intrat niciodată în combinații cu afaceriștii zilei, și totuși atenția publicului este în altă parte.


Așa cum se știe deja, ieri a fost un desant al miniștrilor PNL la Iași. Alaiul, în frunte cu premierul Ludovic Orban, a inaugurat, din nou, un amplasament gol, un tăpșan, pe care se va construi, nu știm când, Spitalul Regional de Urgență. Proiectul și documentația au fost realizate exclusiv prin grija mea și a colegilor din Consiliul Județean. Doar din acest motiv suntem mai avansați, în acest moment, comparativ cu proiectele spitalelor de la Craiova și Cluj.

Liderul USR, Dan Barna, susţine că Iaşul oferă cel mai bun exemplu al „unui USL regonflat, reşapat şi reîmbrăcat“, în condițiile în care fostul primar PSD Mihai Chirica a devenit candidatul unui PNL „nou şi proaspăt“. „Oamenilor li se spune că tot ceea ce ieri era un PSD-ism roşu-sângeriu brusc a devenit un galben strălucitor şi luminos", a afirmat Barna.

Traian Ogâgău, primar al orașului Sângeorz-Băi și candidat pentru un nou mandat, susținut de PNL, nu numai că își umilește fiica, dar a și filmat în timp ce o pedepsește ținând-o dezbrăcată, în genunchi, cu mâinile deasupra capului. În replică, edilul dă vina pe PSD pentru apariția filmului în spațiul public.

Maricel Popa, președintele Consiliului Județean și al PSD Iași: Timp de patru ani am avut onoarea de a fi alături de ieșeni din funcția de președinte al Consiliului Județean. Mi-am dedicat întreaga activitate proiectelor de dezvoltare a județului. Am reușit împreună cu echipa primarilor social-democrați să obținem rezultate istorice. Nu ne oprim însă aici. Iașul are nevoie în continuare de oameni dedicați, de proiecte, de investiții majore.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că românii trebuie să ştie că PSD i-a minţit şi niciodată cât au fost la guvernare nu au avut de gând să crească pensiile cu procentul de 40%.

Orașul Iași se confruntă cu accentuate discrepanțe urbanistice, fiind, din nefericire, un spațiu al contrastelor sociale – metropola este divizată în zona centrului, cu recunoscuta sa estetică și frumusețe atent îngrijită și cultivată, și, pe de altă parte, într-un univers diametral opus, unde se află cartiere prăfuite, pierdute între străzi înguste, blocuri înghesuite, câteva parcuri stinghere, locuri în care cetățenii sunt sufocați și exasperați de agresiunea betonului cenușiu, de străzi și alei degradate,  de probleme diverse  și complexe. În fiecare zi vă voi prezenta câte un fragment din acest univers neglijat și mereu amânat ca prioritate de către  administrația locală, postând câte o fotografie revelatoare pentru trista realitate a unui oraș care se dorește și merită să fie european.

Consiliul Politic Naţional al PSD a fost convocat marţi, de la ora 17. Potrivit unor surse citate de Antena 3, organizaţiile judeţene au decis ca patru dintre cei cinci parlamentari care au lipsit de la votul pe moţiunea de cenzură să fie excluşi.

Senatorul PSD, Șerban Nicolae, a renunțat la calitatea de membru al Comisiei Juridice din Senat și, implicit, și la funcția de președinte al Comisiei, la doar o zi de la eșecul moțiunii de cenzură.

Şedinţa Parlamentului în care trebuia dezbătută şi votată moţiunea de cenzură nu a putut să aibă loc, luni, din lipsa cvorumului, potrivit anunţului preşedintelui Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu.

Pagina 43 din 136

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31