fbpx
 
Chişinăul nu ia lecţii de democraţie de la Kremlin, a comentat miercuri preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pe tema criticilor Rusiei la adresa autorităţilor, după ce Moldova a decis să blocheze 31 de portaluri web, inclusiv 21 controlate de Federaţia Rusă, şi să suspende licenţa a şase posturi TV.

Cum se explică radicalizarea societăților, alunecarea spre extremism la care asistăm? Care sunt spaimele, vulnerabilitățile și pericolele ce amenință democrațiilor contemporane?

Candidat pentru un al doilea de mandat la șefia PNL, Ludovic Orban a declarat că cel care va fi ales preşedintele PNL va trebui să fie premier.

Sunt nou în politică. Ca și tine, m-am săturat. Ca părinte, nu mai vreau politică în școli. Ca cetățean, nu mai vreau pensii speciale plătite din banii mei. Ca antreprenor, vreau digitalizare și să muncesc, nu să fac birocrație. Mi-am dat seama că nu se poate schimba nimic în această țară, dacă nu ne implicăm și noi, cei care am stat pe margine până acum; cei care am fugit de politică precum unii de tămâie. Am ales USR PLUS pentru că sunt singurii politicieni în care am încredere.

După cei zece ani de exercitare a puterii de către premierul Viktor Orban, Ungaria „nu mai poate fi considerată o democraţie, susține organizația americană Freedom House într-un raport.

Prof. dr. Camelia Gavrilă, vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport și coordonatorul Departamentului pentru Educație, a susținut o declarație critică în plenul Parlamentului, în contextul precizărilor  făcute de către reprezentanții Guvernului României, cu privire la asumarea răspunderii pentru Legea Bugetului pentru anul 2020, a formulat opinii critice, rezerve, dar și soluții, propuneri avizate pentru dezvoltarea sistemului educațional din România. Astfel s-ar fi impus cu necesitate existența unor dezbateri autentice în forumul Parlamentului, pe numeroasele  teme de interes major și ar fi fost firesc și logic demersul de analiză și dialog aplicat, din perspectiva parlamentarilor și a viziunii acestora.     

Votul covârșitor în favoarea președintelui Iohannis este o palmă dată tuturor celor care au crezut că pot pune democrația în cui când au chef, că pot aloca resurse publice după bunul plac către clientela de partid și că legea este opțională pentru ei, pentru protejații lor și că au sistemul de justiție în buzunar!

Cosette Chichirău, contracandidata lui Dan Barna la șefia USR, i-a cerut acestuia să amâne alegerile și l-a provocat la o dezbatere internă, acuzându-l că a făcut două greșeli "care dau de gândit" membrilor USR, dar pe care are ocazia să le repare. În caz contrar, Cosette Chichirău spune că Dan Barna își va pierde legitimitatea, scrie Digi24.

Dragi ieșeni,

Vreau să vă mulțumesc tuturor celor care ați ales echipa Partidului Național Liberal si proiectul de țară propus de președintele României, Klaus Iohannis!


Săptămâna trecută, România a fost în prim-planul întregii Europe, prin Summitul de la Sibiu, unde s-au stabilit principalele direcții ale blocului comunitar. Dincolo de prestigiul pe care îl vor genera Summitul și Declarația de la Sibiu, rolul României în UE a fost subliniat din nou, cu atât mai mult cu cât vorbim despre un viitor comun. Această recunoaștere se bazează pe ralierea la valorile comune ale tuturor actorilor, cu accent pe statul de drept, democrație și transparență.

Pagina 1 din 2