fbpx
 
Legea care prevede acordarea unei zile libere pentru vaccinare a intrat în vigoare, iar românii își pot cere drepturile prevăzute de actul normativ.

Alianţa pentru Unirea Românilor anunță, într-un comunicat, că va iniția o lege care să limiteze reprezentarea sau promovarea în rândul minorilor a homosexualităţii şi a schimbării de sex.

Un nou sport va fi recunoscut prin lege în România. Autoritățile vor să modifice legea Educației Fizice și Sportului, astfel încât jucătorii profesioniști de jocuri video să beneficieze de același statut precum cel al sportivilor de la cluburile tradiționale. Drept urmare, „gamerii”, vor putea primi finanțări mult mai ușor, dar vor plăti și taxe.  

Petrecere cu zeci de oameni înarmați cu furci, topoare, săbii și bâte de baseball. S-a întâmplat chiar în București, iar cheful a fost organizat de un clan de interlop.

Implicăm cetățenii, ONG-urile și specialiștii în relația cu autoritățile publice. Mă număr printre deputații care au inițiat acest proiect legislativ pe care l-am depus pentru modificarea legii nr. 52/2003 privind transparența decizională pentru optimizarea participării cetățenești la procesul de adoptare a proiectelor de acte normative. Inițiatorii acestei legi sunt Monica Berescu, Diana Buzoianu, Sabin Sărmaș, Oana Cambera, Cătălin Teniță, având alături zeci de parlamentari din grupurile parlamentare USR PLUS și PNL care susțin inițiativa.

Guvernul federal german a adoptat o lege care interzice uciderea în masă a puilor de sex masculin începând cu 1 ianuarie 2022. Decizia face din Germania prima ţară care interzice uciderea puilor de sex masculin prin lege.

O serie de modificări ale prevederilor Codurilor Penal şi de Procedură Penală devin aplicabile, de vineri, odată cu intrarea în vigoare a Legii privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat o lege care îi permite să candideze pentru încă două mandate prezidențiale, ceea ce deschide calea pentru o potenţială rămânere a sa la Kremlin până în 2036, relatează Reuters.

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a contestat la Curtea Constituțională legea prin care i-a fost deschis proces de colaborator al Securității. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii arată că Mugur Isărescu a activat ca informator în perioada 1979-1989 şi a furnizat Securităţii informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului comunist.

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind promulgarea legii prin care sunt eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, a anunțat Administrația Prezidențială.

Pagina 5 din 17

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31