fbpx
 
Rata şomajului în luna octombrie 2021 a înregistrat aceeaşi valoare ca în septembrie, respectiv 5,3%, potrivit Institutului Naţional al Statistică.

Potrivit INS, marfurile nealimentare s-au scumpit per total cu 11 % față de octombrie 2020. Cel mai mult a crescut prețul gazelor, cu 46 %, iar energia electrică s-a scumpit cu 24%.

Preţurile de consum în luna octombrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2021 au crescut cu 1,8%, potrivit Institutului National de Statistică.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Andrei Spânu, a declarat joi seară la TVR Moldova că, începând cu luna octombrie, va fi livrat gaz din România prin intermediul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău.

Câştigul salarial mediu nominal brut a crescut în România cu 38 de lei, în octombrie, în comparaţie cu luna anterioară, până la valoarea de 5.452 de lei, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,3% în luna octombrie 2020, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă, respectiv 5,1%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

O lună în care sunt programate unele dintre cele mai îndrăgite spectacole, premiera „Moartea unui artist” de Horia Lovinescu, în regia Irinei Popescu-Boieru, și două spectacole în turneu, „Histoire spirituelle de la danse” și „Calul alb”.

 


Valorile termice în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie vor fi mai ridicate faţă de normele climatologice ale perioadei, în special în sudul, sud-estul şi vestul ţării, în timp ce precipitaţiile vor fi deficitare în luna septembrie în majoritatea regiunilor, dar se vor apropia de valorile normale în octombrie şi vor deveni uşor excedentare în luna noiembrie în regiunile centrale şi estice, relevă prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul septembrie – noiembrie 2017.

 

În septembrie, temperatura medie lunară a aerului va avea valori mai ridicate decât media multianuală îndeosebi în sud-estul, sudul şi vestul ţării. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru septembrie este de 14,8 grade Celsius, fiind luaţi în calcul parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 – 2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, temperaturi de până la 19 grade în Dobrogea, de 18 grade Celsius în Banat şi Crişana, respectiv de până la 16 grade Celsius în Muntenia, Oltenia şi Transilvania.

 


După succesul înregistrat anul trecut, când a pus Iașul pe harta festivalurilor internaționale de specialitate și a atras mii de spectatori, LightUP Festival se pregătește de a doua ediție. Anul acesta, competiția internațională de video mapping se va desfășura pe 28 octombrie 2017, în parcul Palas, iar tema proiecțiilor este „paint with light” .

 


Bonurile fiscale emise în data de 21 octombrie, cu o valoare totală de 168 lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.

 

La această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1 — 31 octombrie 2016. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

 

După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată o a doua extragere, pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câștigătoare.

 

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. ‘Loteria Română’ (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

 

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.

 

(Sursa: radioiasi.ro)


Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31